dibăcie definitie

dibăcíe (vest) și ghibăcíe (est) f. Calitatea de a fi dibacĭ. substantiv feminindibăcie

dibăcíe s. f., art. dibăcía, g.-d. art. dibăcíei; pl. dibăcíi, art. dibăcíile substantiv feminindibăcie

dibăcie f. calitatea omului dibaciu: îndemânare, iscusință. substantiv feminindibăcie

DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie. substantiv feminindibăcie

DIBĂCÍE, dibăcii, s. f. Îndemînare, iscusință, price­pere. Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu dibăcie și cu mișcări cumpănite. SADOVEANU, P. M. 50. Are... dibăcia cofetarului de a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. [În antichitate] dibăcia, puterea fizică a luptătorului hotărau biruința. GHEREA, ST. CR. II 108. ♦ Șiretenie, viclenie, rafinament. Om cu rostul lui, muncitor, gospodar, Badea fusese cercat de multe peți­toare, dar cu toată dibăcia lor nu putuse să-l prindă în laț nici una. GALACTION, O. I 124. substantiv feminindibăcie

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidibăcie

dibăcie   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dibăcie dibăcia
plural dibăcii dibăciile
genitiv-dativ singular dibăcii dibăciei
plural dibăcii dibăciilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z