Alege sensul dorit: diamant - substantiv masculin diamant - substantiv neutru

diamant definitie

diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte substantiv masculin diamant

diamánt (diamánte), s. n. – Piatră prețioasă, varietate cristalină de carbon. – Var. ad(i)amant, adimant, ghimant. Mr. diamantă, ğamande, megl. diaman. Ngr. διαμάντι; var., influențată de mag. gyémánt (Tiktin). Sec. XVII. – Der. diamanticale, s. f. (bijuterii, podoabe, diamante), din ngr. διαμαντιϰά (Tiktin; Gáldi 170); diamantin, adj. (strălucitor ca diamantul). substantiv masculin diamant

DIAMÁNT s.n. 1. Varietate cristalină și transparentă a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se folosește ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. Unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ♦ Linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. Corp mic de literă. 4. Vârf de ancoră. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas]. substantiv masculin diamant

diamant n. 1. cea mai prețioasă și mai vârtoasă dintre pietrele scumpe: diamantul e carbon pur cristalizat; 2. fig. ceva neprețuit, nestemată; 3. bucată de diamant cu care se taie sticla; 4. în tipografie: caractere de patru puncte. substantiv masculin diamant

DIAMÁNT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor și transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ◊ linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. cel mai mic corp de literă de tipar. 4. extremitatea inferioară a fusului unei ancore. (< fr. diamant, /3/ germ. Diamant) substantiv masculin diamant

* diamánt n., pl. e și (vechĭ) urĭ (ngr. diamánti, d. vgr. adamas, adámantos, adică „neîmblînzit, oțel, diamant”, de unde și lat. adamas, -antís; fr. diamant). Cea maĭ prețuită din toate petrele prețioase. – Acest corp, care nu e decît cărbune pur cristalizat, e mineralu cel maĭ strălucitor, maĭ dur și maĭ limpede. E insolubil în toți agenții chimicĭ; zgîrie toate corpurile și nu-l zgîrie nicĭ unu, din care cauză nu poate fi cioplit de cît cu propriu luĭ praf. Pin strălucirea și raritatea luĭ e un obĭect de lux și de găteală, servește geamgiilor la tăĭatu sticleĭ, ceasornicarilor la facerea pivoturilor de ceasornic și șlefuitorilor la lustruirea gemelor. Se găsește maĭ ales în India, Brazilia, sudu Africiĭ și Australia. Principalele diamante marĭ sînt: Koh-i-noor (muntele luminiĭ), de 106 carate; Regentu (numit așa fiind-c’a fost cumpărat în timpul minoritățiĭ luĭ Ludovic XV de Ducele de Orléans pe atuncĭ regentu Franciiĭ), de 136 de carate (Diamantele Coroaneĭ se numeaŭ în Francia gĭuvaĭerurile care făceaŭ parte din dotațiunea mobiliară a suveranuluĭ); cel din corona Aiustriiĭ; cel din corona țaruluĭ, numit Orlov; Excelsior, găsit în Transvaal, de 972 de carate, decĭ maĭ mult de cît toate marile diamante la un loc. V. brilant și corindon. substantiv masculin diamant

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. substantiv masculin diamant

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-.Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363). substantiv masculin diamant

DIAMÁNT s.n. 1. Varietate cristalină și transparentă a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se folosește ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. Unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ♦ Linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. Corp mic de literă. 4. Vârf de ancoră. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas]. substantiv neutru diamant

diamánt (diamánte), s. n. – Piatră prețioasă, varietate cristalină de carbon. – Var. ad(i)amant, adimant, ghimant. Mr. diamantă, ğamande, megl. diaman. Ngr. διαμάντι; var., influențată de mag. gyémánt (Tiktin). Sec. XVII. – Der. diamanticale, s. f. (bijuterii, podoabe, diamante), din ngr. διαμαντιϰά (Tiktin; Gáldi 170); diamantin, adj. (strălucitor ca diamantul). substantiv neutru diamant

diamánt (di-a-) s. n., pl. diamánte substantiv neutru diamant

DIAMÁNT s. n. 1. varietate de carbon pur, cristalizat, incolor și transparent, cu luciri puternice; cel mai dur dintre toate mineralele, folosit ca piatră prețioasă, ca abraziv etc. 2. unealtă formată dintr-o bucățică de diamant (1) fixată pe un suport cu mâner, care se folosește la tăiatul sticlei. ◊ linguriță de metal cu suprafața exterioară acoperită cu țăndări fine de diamant (1), folosită în dentistică. 3. cel mai mic corp de literă de tipar. 4. extremitatea inferioară a fusului unei ancore. (< fr. diamant, /3/ germ. Diamant) substantiv neutru diamant

diamant n. 1. cea mai prețioasă și mai vârtoasă dintre pietrele scumpe: diamantul e carbon pur cristalizat; 2. fig. ceva neprețuit, nestemată; 3. bucată de diamant cu care se taie sticla; 4. în tipografie: caractere de patru puncte. substantiv neutru diamant

* diamánt n., pl. e și (vechĭ) urĭ (ngr. diamánti, d. vgr. adamas, adámantos, adică „neîmblînzit, oțel, diamant”, de unde și lat. adamas, -antís; fr. diamant). Cea maĭ prețuită din toate petrele prețioase. – Acest corp, care nu e decît cărbune pur cristalizat, e mineralu cel maĭ strălucitor, maĭ dur și maĭ limpede. E insolubil în toți agenții chimicĭ; zgîrie toate corpurile și nu-l zgîrie nicĭ unu, din care cauză nu poate fi cioplit de cît cu propriu luĭ praf. Pin strălucirea și raritatea luĭ e un obĭect de lux și de găteală, servește geamgiilor la tăĭatu sticleĭ, ceasornicarilor la facerea pivoturilor de ceasornic și șlefuitorilor la lustruirea gemelor. Se găsește maĭ ales în India, Brazilia, sudu Africiĭ și Australia. Principalele diamante marĭ sînt: Koh-i-noor (muntele luminiĭ), de 106 carate; Regentu (numit așa fiind-c’a fost cumpărat în timpul minoritățiĭ luĭ Ludovic XV de Ducele de Orléans pe atuncĭ regentu Franciiĭ), de 136 de carate (Diamantele Coroaneĭ se numeaŭ în Francia gĭuvaĭerurile care făceaŭ parte din dotațiunea mobiliară a suveranuluĭ); cel din corona Aiustriiĭ; cel din corona țaruluĭ, numit Orlov; Excelsior, găsit în Transvaal, de 972 de carate, decĭ maĭ mult de cît toate marile diamante la un loc. V. brilant și corindon. substantiv neutru diamant

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă și cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele și folosită ca piatră prețioasă sau la diverse unelte de șlefuit, de tăiat etc.; adamant. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant. substantiv neutru diamant

DIAMÁNT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-.Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363). substantiv neutru diamant

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului diamant

diamant   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diamant diamantul
plural diamanturi diamanturile
genitiv-dativ singular diamant diamantului
plural diamanturi diamanturilor
diamant   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular diamant diamantul
plural diamanturi diamanturile
genitiv-dativ singular diamant diamantului
plural diamanturi diamanturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z