dialect definitie

DIALÉCT s.n. 1. Ramificație teritorială a unei limbi, ale cărei trăsături caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comună a întregului popor și de alte ramificații teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai]. substantiv neutrudialect

dialéct (dialécte), s. m. – Ramificare teritorială a unei limbi, grai. – Var. (înv.) dialecta. Fr. dialecte, și înv. (sec. XVIII), din gr. διαλεξις (Gáldi 170). – Der. dialectal, adj., din fr.; dialectic, adj. substantiv neutrudialect

DIALÉCT s. n. 1. variantă regională a unei limbi, caracterizată prin particularități fonetice și lexicale. 2. (impr.) grai. (< fr. dialecte, lat. dialectus) substantiv neutrudialect

* dialéct n., pl. e (vgr. diálektos, f., d. dialego, deosebesc, vorbesc dialect). Limbă particulară a unuĭ oraș orĭ uneĭ provinciĭ și care diferă în parte de limba generală a națiuniĭ: dialectu daco-, mácedo- și istro-românesc. substantiv neutrudialect

dialéct (di-a-) s. n., pl. dialécte substantiv neutrudialect

dialect n. graiu particular unei țări și diferind mai mult sau mai puțin de limba literară: dialect daco-român, macedo-român, meglenit și istro-român. substantiv neutrudialect

DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Variantă teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus. substantiv neutrudialect

DIALÉCT, dialecte, s. n. 1. Aspect local al limbii unui popor, care se vorbește pe un anumit teritoriu și are trăsături caracteristice de structură gramaticală și de fond principal de cuvinte care-l deosebesc de celelalte aspecte locale ale limbii întregului popor, precum și de aceasta însăși. V. grai. Cu cît starea de diferen­țiere a dialectelor e mai avansată, cu atît e mai vizibil că ele au fond principal propriu și structură gramaticală pro­prie. GRAUR, F. L. 85. 2. (Determinat prin « de clasă ») Jargon. 3. (Impropriu) Vorbire, cuprinzînd o terminologie specială de circulație restrînsă, proprie unui anumit domeniu de activitate; limbaj tehnic. D. Panu, jurist și om politic distins, introduce dialectul juridic și adminis­trativ și în literatură. GHEREA, ST. CR. III 132. ♦ (Im­propriu) Limbă. Avem un dialect bun, ușor și îmlădios. ALEXANDRESCU, M. 241. – Pronunțat: di-a-. substantiv neutrudialect

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidialect

dialect  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dialect dialectul
plural dialecte dialectele
genitiv-dativ singular dialect dialectului
plural dialecte dialectelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z