diaconi definitie

diácon (diáconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei bisericești. Gr. διάϰονος (Murnu), în parte prin intermediul sl. dijakonŭ (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (înv., liturghier); diaconeasă, (femeie în slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon). substantiv masculindiacon

diácon și -ón m., voc. diacóne și -oáne (ngr. și vgr. diákonos, de unde și lat. diáconus și fr. diacre; vsl. diĭakonŭ). Primu grad preuțesc. – V. diac, ipo- și arhi-diacon, preut. substantiv masculindiacon

diácon (di-a-) s. m., pl. diáconi substantiv masculindiacon

diacon m. întâiul grad de jos în sus în ierarhia bisericească: diaconul e subordonat preotului. [Gr. mod. DIÁKONOS]. substantiv masculindiacon

DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului hirotonit în prima treaptă a ierarhiei bisericești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ. substantiv masculindiacon

DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului, din prima treaptă a ierarhiei preoțești. Diaconii au ridicat cădelnițele. GALACTION, O. I 75. Blagoslovea pe diacon la slujbă. CREANGĂ, A. 140. – Pronunțat: di-a-. – Accentuat și: diacón. substantiv masculindiacon