deștinde definitie

*destínd, -tíns, a -tínde v. tr. (d. fr. détendre. V. detentă). Fac să nu maĭ fie întins (încordat): a destinde o coardă, un arc. Fig. Fac să nu maĭ fie încordat (și decĭ să fie maĭ bun): relațiunile între vecinĭ s’au destins. – În vest și „întind, desfășor”. V. bălțesc. verb tranzitivdestind

DESTÍNDE vb. III. refl. 1. A-și slăbi încordarea, a se relaxa, a se slăbi. 2. (Despre ființe) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destínd, perf.s. -insei, part. -ins. / după întinde, cf. fr. détendre]. verb tranzitivdestinde

DESTÍNDE vb. refl. 1. a-și slăbi încordarea; a se relaxa. 2. (despre ființe) a se întinde, a se îndrepta. ◊ (fig.) a se liniști, a se odihni; a se distra, a se recrea. (după fr. détendre) verb tranzitivdestinde

DESTÍNDE, destind, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de spirit) A se liniști, a se descărca. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. ◊ Tranz. Și-a destins trupul și a plecat spre ieșire (G. M. ZAMFIRESCU). 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mână... apoi o destinse repede (DELAVRANCEA). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Din des¹- + [în]tinde. verb tranzitivdestinde

DESTÍNDE, destínd, vb. III. 1. Refl. A deveni mai puțin încordat, mai puțin întins; a se relaxa, a slăbi. Toată suferința lui comprimată în tăcere izbucnește... cu violența unui resort uriaș care se destinde brusc. CAMIL PETRESCU, T. I 105. Mușchii se destinseră, voința se încor­dase. D. ZAMFIRESCU, R. 262. Vioara tace cînd coarda se destinde. MACEDONSKI, O. I 108. ♦ (Despre nervi, despre stări de spirit) A se liniști, a se descărca. Astfel se sparse, destinzîndu-se în acest plîns de jale, încordarea fără seamăn a acelei zile de cumplită ascensiune. BOGZA, C. O. 32. 2. Refl. (Despre ființe, corpul lor sau părți ale corpului) A se întinde, a se îndrepta. Mitrea se zvîrcolise cu neliniște. Pe urmă s-a destins și s-a lăsat pe-o coastă, parcă i-ar fi fost somn. SADOVEANU, M. C. 48. Iepurașul se destinse ca o coardă și o zbughi la goană. GÎRLEANU, L. 19. ◊ Tranz. [Paler] și-a destins trupul și a plecat spre ieșire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 115. 3. Refl. (Neobișnuit, despre un ținut) A se întinde, a se desfășura. La poalele munților Vosgi se destinde pro­vincia Lorenei. ODOBESCU, S. I 5. ◊ Fig. Cînd soarele se pleacă spre apus, cînd murgul serii începe a se destinde treptat peste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. A. 316. 4. Tranz. (Neobișnuit) A retrage. Întinse o mînă, o aduse ușurel și lung la gură, apoi o destinse repede. DELAVRANCEA, h. T. 198. – Forme gramaticale: perf. s. destinsei, part. destins. verb tranzitivdestinde

destínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destínd, 1 pl. destíndem, 2 pl. destíndeți; conj. prez. 3 să destíndă; ger. destinzấnd; part. destíns verb tranzitivdestinde

destinde v. 1. a întinde la larg: Basta își destinse armia în rândueală de bătaie BĂLC.; 2. a răsfira: somnu ’și destinde aripa somnoroasă AL.; 3. a slobozi ceva întins: a destinde arcul [V. întinde]. verb tranzitivdestinde

DESTÍNDE, destínd, vb. III. Refl. 1. A se desface din încordare; a se relaxa, a slăbi. ♦ Fig. (Despre nervi sau stări de surescitare) A se liniști, a se calma, a se descărca, a se deconecta. 2. (Despre ființe, corpul sau părți ale corpului lor) A se întinde, a se îndrepta (din închircire, din ghemuire). [Perf. s. destinsei, part. destins] – Pref. des- + [în]tinde (după fr. détendre). verb tranzitivdestinde