înmulțít n., pl. e și urĭ. Aritm. Număru care e înmulțit de înmulțitor în operațiunea înmulțiriĭ. (Fals deînmulțit). Gram. Plural. substantiv neutruînmulțit
*de înmulțít (tempo lent)/de-nmulțít (tempo rapid) prep. + vb. (DOOM2, 2005) substantiv neutrudeînmulțit
deînmulțít s. n. substantiv neutrudeînmulțit
DEÎNMULȚÍT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulțiri, număr care urmează să fie înmulțit cu cel de-al doilea termen. – De4 + înmulțit. substantiv neutrudeînmulțit
DEÎNMULȚÍT s. m. sg. (Aritm.) Număr care urmează să fie înmulțit. substantiv neutrudeînmulțit
deînmulțit | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | deînmulțit | deînmulțitul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | deînmulțit | deînmulțitului |
plural | — | — |