dezordine definitie

DEZÓRDINE s.f. 1. Lipsă de ordine, neorânduială. 2. Neorganizare, dezorganizare; debandadă. 3. Revoltă, răscoală. [După it. disordine, fr. désordre]. substantiv feminindezordine

DEZÓRDINE s. f. 1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj. 2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ◊ (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală. 3. (fig.) confuzie (în idei); incoerență. (după fr. désordre) substantiv feminindezordine

DEZORDINE balamuc, brambureală, bulibășeală, haloimăs. substantiv feminindezordine

* dezórdine f. (fr. désordre, și acomodat după rom. ordine). Lipsă de ordine, confuziune: dezordine în finanțe. Discordie, ceartă, disensiune: dezordinĭ în stat. Fig. Destrăbălare: a trăi în dezordine. Turburare, zdruncinare: dezordine a simțurilor. substantiv feminindezordine

!dezórdine (de-zor-/dez-or-) s. f., g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini substantiv feminindezordine

dezordine f. 1. lipsă de ordine, confuziune; 2. jaf, stricăciune; 3. destrăbălare morală. substantiv feminindezordine

DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). substantiv feminindezordine

DEZÓRDINE, dezordini, s. f. 1. Lipsă de ordine, neorînduială. V. harababură. Și-n dezordine Pe jos, îți stau în cale Saci de merinde. CAMIL PETRESCU, V. 107. Dumneata ai introdus oarecare dezordine în tabieturile mele. C. PETRESCU, C. V. 155. Dionis era lungit la pămînt, părul în dezordine, ochii închiși. EMINESCU, N. 77. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. Jos în piață soldații se trăgeau îndărăt, în dezordine. DUMITRIU, n. 112. Libertatea... nu este anarhia, nu este dezordinea. bolintineanu, O. 254. ♦ Revoltă, răscoală. Dacă se iau măsuri potrivite imediat, dezordinea se poate localiza și potoli fără consecințe grave. REBREANU, R. I 300. substantiv feminindezordine