deznădăjduit definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedeznădăjduit
- Vezi aici mai multe rimedeznădăjduit
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cude
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudez
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuit
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuuit
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui. adjectivdeznădăjduit
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care și-a pierdut orice nădejde; desperat. Deznădăjduit, săracul se duse la bogatul satului, unul Matrache, și-și vîndu bordeiul, grădina, pentru un sac de făină. CAMILAR, TEM. 79. Parcă plînge... privind deznădăjduită cupa. CAMIL PETRESCU, T. III 333. Tată-său, deznădăjduit, pusese în gînd să-l taie [mărul]. ISPIRESCU, L. 82. 2. (Despre sentimente, manifestări, acțiuni etc.) Care exprimă deznădejde; provocat de deznădejde; desperat. Al treilea [rănit], cu un glas deznădăjduit, ca un blestem, cînta. CAMILAR, N. I 445. În această pace adîncă, în această fîntînă dintre munți... pocni răcnetul deznădăjduit: «Fugiți ! fugiți ! vin turcii !». GALACTION, O. I 160. O întristare deznădăjduită se vede pe fața sa palidă. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ (Metaforic) Cîteva sute de vaci și de boi trecură pe lîngă rugul care ardea... umplînd aerul cu mugetele lor deznădăjduite. BOGZA, C. O. 36. ◊ (Adverbial) Niște ființe care ar putea iubi și suferi adînc și deznădăjduit. GHEREA, ST. CR. III 97. adjectivdeznădăjduit
desnădăjduì v. a pierde orice nădejde, a despera. verb tranzitivdesnădăjduì
deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 să deznădăjduiáscă verb tranzitivdeznădăjdui
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui. verb tranzitivdeznădăjdui
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. A pierde orice nădejde, a despera. Acum începu a deznădăjdui, nici nu mai gîndea să meargă acasă la frații lui, după ce prăpădise și darurile lor și al lui. RETEGANUL, P. II 77. ◊ Refl. (Învechit) Mai că-mi vine a mă deznădăjdui de dragostea părintească ce mi-ai arătat și a crede că ea nu este decît o mască pentru ochii oamenilor. KOGĂLNICEANU, S. 193. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A aduce la deznădejde. Arată-i [lui vodă] că prin asemine măsuri își deznădăjduiește singur norodul. KOGĂLNICEANU, S. 193. verb tranzitivdeznădăjdui
deznădăjduĭésc v. intr. (d. nădăjduĭesc). Desper, perd, nădejdea: am deznădăjduit de soarta luĭ. V. tr. Aduc la desperare. V. refl. (ca și v. intr.) Desper: nu deznădăjdui! verb tranzitivdeznădăjduĭesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluideznădăjduit
| deznădăjduit | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | deznădăjduit | deznădăjduitul | deznădăjduită | deznădăjduita |
| plural | deznădăjduiți | deznădăjduiții | deznădăjduite | deznădăjduitele | |
| genitiv-dativ | singular | deznădăjduit | deznădăjduitului | deznădăjduite | deznădăjduitei |
| plural | deznădăjduiți | deznădăjduiților | deznădăjduite | deznădăjduitelor | |