dezlegat definitie

dezlég, a -á v. tr. (d. leg). Scot legătura, liberez: a dezlega ochiĭ, la ochĭ. Fig. Liberez de o obligațiune, de o greșală: a dezlega de post (saŭ de a posti) de păcate. Rezolv: a dezlega cuĭva limba, a-l face să vorbească. verb tranzitivdezleg

dezlegá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezleágă verb tranzitivdezlega

DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. I. 1. A deschide ceva desfăcînd legătura, a desface. Dezlegă bucceaua și scoase un pachet, pe care-l dezvăli cu grijă. DUNĂREANU, CH. 111. Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor. CREANGĂ, P. 306. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce ai pe inimă, a spune toate veștile pe care le știi. A dez­lega punga = a da bani, a cheltui. Nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ A desface, a face să nu mai fie înnodat, legat. Căută în sîn naframa, ca s-o dezlege și să plătească vinul. SADOVEANU, B. 169. Gardistul... își dezlegase brăcinarul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 298. Visarea ta la ce ți-e bună ? Vrei s-o visăm noi împreună ? Atunci tu brîul să-l dezlegi ! COȘBUC, P. I 123. ♦ A desface din legături, a desprinde, a elibera din strînsoare. I-a vîrît [calului] capul în căpăstru, l-a dezlegat și l-a tras încet în mijlocul bătăturii. PREDA, Î. 130. Mîni multe se îngrămădeau să-i dezlege mînile. CAMILAR, N. I 189. Ea îi rugase pe ilfoveni să-l dezlege pe Tino, ușor, nici să nu simtă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. ◊ Fig. Cu vecinicia sînt legat, Ci voi să mă dezlege. EMINESCU, O. I 173. ◊ Absol. Aruncă [snopii], aruncă, dezleagă, resfiră și potrivește, prinde și iar aruncă. PREDA, Î. 22. ◊ Refl. N-ai închis ocoalele, Nici ai închis vitele Ș-un buhai s-a dezlegat. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ (Urmat de deter­minări introduse prin prep. « de la », « din ») De ce ai dezlegat din lanț zăvozii ? TULBURE, V. R. 13. Tunarul își dezlega bidonul cu apă de la șold. CAMILAR, N. I 441. Îi dezlegară oamenii piatra de la grumazi. RETEGANUL, P. I 50. ◊ Expr. A dezlega calul de la gard = a lămuri o situație încurcată, a curma un echivoc, a lua o decizie. Dezleagă o dată calul de la gard, să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al mieu. CREANGĂ, P. 152. A(-i) dezlega (refl. a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a porni) să vor­bească, să spună tot ce știe, să (se) destăinuiască. Ți se dezmorțiseră picioarele, mîinile... se dezlegase limba. PAS, Z. I 69. Într-o sară îl cheamă la dînsul acasă, să zicem la o țuică, și atuncea, poate, i s-a dezlega limba. SADOVEANU, P. M. 18. Vinul de Orodel dezlegase toa­te limbile. MACEDONSKI, O. III 11. ♦ Refl. Fig. A se elibera. Iliescul aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurința inimii sale. NEGRUZZI, S. I 24. 2. (Popular, cu privire la drumuri) A deschide, a libera. Spune-mi, puică, mergi, nu mergi, Calea-n codri să-mi dezlegi. ȘEZ. VII 43. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se porni, a se dezlănțui. S-au dezlegat adînc bucuriile grele ! DEȘLIU, G. 20. II. 1. (Cu privire la oameni, mai ales în credințele și practicile obscurantiste; adesea urmat de determinări introduse prin prep. « de ») A desface, a libera (de o obligație, de jurăminte). Eu, mama lui, te dezleg de cuvîntul ce i l-ai dat. DAVIDOGLU, M. 35. Stau în pridvor... așteptîndu-și rîndul să fie dezlegate de bles­teme și jurăminte pe care și le-au făcut ele singure. SADOVEANU, P. M. 160. ♦ A scăpa pe cineva de păcate, a face să i se ierte greșelile (citindu-i rugăciuni). Iar cind merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. COȘBUC, P. I 118. 2. (Cu privire la probleme, ghicitori, enigme etc.) A rezolva, a soluționa, a descifra. Am învățat... de la acest om... să dezleg probleme de algebră. CAMIL PETRESCU, T. II 180. Cestiunea de viață... pe care tre­buia s-o dezlege... [era] aflarea unui adăpost. MACEDONSKI, O. III 82. Am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega mai bine, a aceluia să fie dreptatea. ISPIRESCU, L. 176. Noaptea-adînc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă. EMINESCU, O. I 132. ◊ Refl. Una din enigme se dez­leagă singură. SADOVEANU, Z. C. 202. ◊ (Cu privire la acțiunea unei piese de teatru) Ion Nebunul e introdus de autor ca să dezlege greutățile acțiunii. GHEREA, ST. CR. II 238. ♦ A citi, a descifra. Eu am găsit hîrtia ceea pe drum. Nici nu știu dezlega slova. CAMILAR, N. I 206. verb tranzitivdezlega

deslegà v. 1. a desface ce era legat: a deslega la ochi; 2. fig. a face liber, a destace de o îndatorire, de un jurământ: a deslega de păcate; 3. a dispensa de: a deslega postul; 4. a rezolva: a deslega o ghicitoare. [Lat. vulg. DISLIGARE]. verb tranzitivdeslegà

DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor. 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare. verb tranzitivdezlega