DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona. adjectivdeziluzionat
DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. Omu o privește lung, parcă deziluzionat. CAMIL PETRESCU, T. III 49. Mahalaua plecase deziluzionată. Dușmancele își întinseseră mîna. G. M. ZAMFIRESCU, m. d. i 118. – Pronunțat: -zi-o-. adjectivdeziluzionat
DEZILUZIONÁ vb. I. tr. A înșela iluziile cuiva; a dezamăgi. [Pron. -zi-o-. / < fr. désillusionner]. verb tranzitivdeziluziona
DEZILUZIONÁ vb. tr. a face pe cineva să-și piardă iluziile; a dezamăgi, a decepționa. (< fr. désillusionner) verb tranzitivdeziluziona
!deziluzioná (a ~) (de-zi-, -zi-o-/dez-i-) vb., ind. prez. 3 deziluzioneáză verb tranzitivdeziluziona
deziluzionà v. a face să înceteze iluziunile. verb tranzitivdeziluzionà
DEZILUZIONÁ, deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o] – Din fr. désillusionner. verb tranzitivdeziluziona
DEZILUZIONÁ, deziluzionez, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie; a face (pe cineva) să-și piardă iluziile; a decepționa, a dezamăgi. Maro însă din prima zi îi deziluzionase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 65. – Pronunțat: -zi-o-. verb tranzitivdeziluziona
* deziluzionéz v. tr. (fr. désillusionner). Scot din iluziune, fac să se vadă că e maĭ pe jos de iluziune. V. dezamăgesc. verb tranzitivdeziluzionez
deziluzionat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | deziluzionat | deziluzionatul | deziluzionată | deziluzionata |
plural | deziluzionați | deziluzionații | deziluzionate | deziluzionatele | |
genitiv-dativ | singular | deziluzionat | deziluzionatului | deziluzionate | deziluzionatei |
plural | deziluzionați | deziluzionaților | deziluzionate | deziluzionatelor |