dezgust definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedezgust
- Vezi aici mai multe rimedezgust
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cude
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudez
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cust
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuust
DEZGÚST s.n. Scârbă, lipsă de gust pentru mâncare; (p. ext.) scârbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût]. substantiv neutrudezgust
DEZGÚST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr. dégoût) substantiv neutrudezgust
* 1) dezgust n., pl. urĭ. (d. gust, după fr. dégoût). Neplăcere, greață, aversiune: carnea inspiră dezgust. substantiv neutrudezgust
dezgúst s. n. substantiv neutrudezgust
desgust n. 1. lipsă de gust; 2. aversiune, repugnanță. substantiv neutrudesgust
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût). substantiv neutrudezgust
DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mîncare sau, p. ext., pentru un lucru sau o persoană; scîrbă, greață, silă. [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89. Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137. ◊ L o c. adv. Cu dezgust = cu scîrbă, în silă. Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19. Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388. Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260. substantiv neutrudezgust
* 2) dezgúst și -éz, a -á v. tr. (d. a degusta, după fr. dégoûter). Produc dezgust, fac să peardă gustu, pofta, simpatia: purtarea luĭ l-a dezgustat. V. refl. Nu-mĭ maĭ place: m’am dezgustat de carne. verb tranzitivdezgust
DEZGUSTÁ vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă gustul, pofta de ceva, a (se) scârbi. [P.i. dezgúst. / < des- + gusta, după fr. dégoûter]. verb tranzitivdezgusta
DEZGUSTÁ vb. tr., refl. a-și pierde, a face să-și piardă gustul, pofta (pentru ceva), a (se) scârbi. (după fr. dégoûter) verb tranzitivdezgusta
dezgustá (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgústă; conj. prez. 3 să dezgúste verb tranzitivdezgusta
desgustà v. 1. a produce desgust, a însufla greață; 2. a prinde, a simți desgust. verb tranzitivdesgustà
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). verb tranzitivdezgusta
DEZGUSTÁ, dezgúst, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă gustul (sau plăcerea, pofta, dorința) pentru ceva. L-am dezgustat de logodnă. ALECSANDRI, T. I 212. ♦ A trezi, a provoca, a inspira (cuiva) dezgust, greață, scîrbă, aversiune. O plictisesc ceaiurile, o dezgustă vizitele. C. PETRESCU, C. V. 261. verb tranzitivdezgusta
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidezgust
| dezgust substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | dezgust | dezgustul |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | dezgust | dezgustului |
| plural | — | — | |