dezbatere definitie

dezbát, -bătút, a -baté v. tr. (d. bat). Bat înapoĭ, scot bătînd, desprind: a dezbate o scîndură din gard. Dezbătăturesc. Liberez (Vechĭ). Discut, deliberez (neol. după fr. débattre). V. refl. (Vechĭ). Mă liberez, mă emancipez: se dezbătuse Cantemireștiĭ de supt ascultarea hanuluĭ (Cost. 1, 288), țara s’a dezbătut de păgînĭ. – Și azĭ: nu mă pot dezbăra de cap (Șez. 33, 25), nu mă pot pricepe, nu mă pot lămuri. verb tranzitivdezbat

desbate v. a discuta împreună cu alții. [Modelat după fr. débattre]. verb tranzitivdesbate

desbate v. a se lepăda (sens ieșit din uz): Brașovenii se învoiesc a se desbate de sub Mihaiu BĂLC. [Lit. a se abate dela]. verb tranzitivdesbate

DEZBÁTE vb. III. tr. 1. A discuta, a supune unei largi discuții (o hotărâre, o chestiune, un proiect de lege etc.) 2. (Jur.) A ține dezbaterile, a judeca în fond (un proces). [P.i. dezbát. / < fr. débattre, după bate]. verb tranzitivdezbate

DEZBÁTE vb. tr. 1. a discuta, a supune unei largi discuții (o chestiune, un proiect de lege etc.). 2. (jur.) a judeca în fond (un proces) (după fr. débattre) verb tranzitivdezbate

dezbáte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezbát, 1 pl. dezbátem, 2 pl. dezbáteți, imperf. 3 sg. dezbăteá; conj. prez. 3 să dezbátă; imper. (neg.) 2 sg. (nu) dezbáte, 2 pl. (nu) dezbáteți; part. dezbătút verb tranzitivdezbate

DEZBÁTE¹, dezbát, vb. III. Tranz. A discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părți). – Din fr. débattre. verb tranzitivdezbate

DEZBÁTE², dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. – Pref. dez- + bate. verb tranzitivdezbate

DEZBÁTE¹, dezbát, vb. III. Tranz. A discuta pe larg o chestiune, o problemă etc. cu una sau cu mai multe persoane (adesea în contradictoriu); a supune discuției (o hotărîre, un proiect de lege etc.). Forța parti­dului clasei muncitoare stă tocmai în faptul că el dezbate în fața maselor toate planurile sale, că ține seama în mod permanent de părerile oamenilor muncii, că arată cu curaj maselor lipsurile și greutățile atunci cînd acestea se mani­festă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 3/5. ◊ Absol. Dacă nu știți ce e [iubirea], puteți, cu noțiunile d-voastră cumpărate și vîndute cu toptanul... să dezba­teți toată viața, că tot nu ajungeți la nimic. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. ◊ Refl. pas. Asemenea cestiuni nu se dezbat cu pușca în mînă. ODOBESCU, S. III 95. ◊ In­tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. « asupra ») M-am gîndit să-ți propun, și sper că ai să pri­mești, să-ți dai osteneală să vii pe o zi, două la Berlin, unde să dezbatem îndelete împreună asupra unei afaceri, destul de serioase. CARAGIALE, O. VII 271. ♦ (Jur.) A examina o cauză, un proces; a judeca. verb tranzitivdezbate

DEZBÁTE², dezbát, vb. III. (Popular) 1. Tranz. A desface ceva care fusese bătut (fixat, prins) cu cuie; a scoate afară de unde fusese bătut (sau fixat, înțepenit); a desprinde. M-a fulgerat [măseaua] și m-am pus jos. Gata, zic eu; trebuie s-o scot. Dacă mă doare un ceas așa și dacă nu mor, musai să caut un meșter să mi-o dezbată. SADOVEANU, v. F. 37. Dezbat coasa de brățare, Ca să ies la șleahu mare. ȘEZ. I 140. 2. Refl. (Învechit) A ieși, a se elibera de sub stăpînirea cuiva, a se desface dintr-o legătură de dependență față de cineva. Brașovenii, cum primiseră acele scrisori de la sibieni... se învoiesc a se dezbate de supt Mihai. BĂLCESCU, O. II 315. 3. Tranz. (Agric.) A afîna un pămînt bătut, uscat, întărit. Nu puteau oamenii ara, pămîntul era tare ca fierul. Și-n puținul pe care l-au dezbătut și l-au sămănat, parcă a ieșit ceva acătării ? SADOVEANU, P. S. 10. verb tranzitivdezbate