dezaprobare definitie

DEZAPROBÁRE s.f. Acțiunea de a dezaproba; blamare, înfierare. [< dezaproba]. substantiv feminindezaprobare

!dezaprobáre (de-za-pro-/dez-a-) s. f., g.-d. art. dezaprobắrii; pl. dezaprobắri substantiv feminindezaprobare

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba; (concr.) cuvânt, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva. – V. dezaproba. substantiv feminindezaprobare

DEZAPROBÁRE, dezaprobări, s. f. Acțiunea de a dezaproba. Tina Diaconu le măsoară din ochi cu dezaprobare. C. PETRESCU, A. 459. substantiv feminindezaprobare

* dezaprób a -á v. tr. (fr. désapprouver). Nu aprob, reprob, blamez. verb tranzitivdezaprob

DEZAPROBÁ vb. I. tr. A nu aproba; a blama, a înfiera. [P.i. dezaprób. / cf. fr. désapprouver, după aproba]. verb tranzitivdezaproba

DEZAPROBÁ vb. tr. a nu aproba; a blama, a înfiera. (după fr. désapprouver) verb tranzitivdezaproba

!dezaprobá (a ~) (de-za-pro-/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezapróbă verb tranzitivdezaproba

dezaprobà v. a nu aproba. verb tranzitivdezaprobà

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva). – Din fr. désapprouver (după aproba). verb tranzitivdezaproba

DEZAPROBÁ, dezaprób, vb. I. Tranz. A fi împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a nu aproba, a nu încuviința, a nu găsi bun (ceva spus sau făcut de cineva). Dezaprobă cele ce s-au întîmplat. CAMIL PETRESCU, T. II 444. verb tranzitivdezaproba

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidezaprobare

dezaprobare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	dezaprobare	dezaprobarea
nominativ-acuzativ	plural	dezaprobări	dezaprobările
genitiv-dativ	singular	dezaprobări	dezaprobării
genitiv-dativ	plural	dezaprobări	dezaprobărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z