DEZACUPLÁ vb. I. tr. 1. A desface (lucruri) unite în perechi. 2. A decupla. [< fr. désaccoupler]. verb tranzitivdezacupla
DEZACUPLÁ vb. tr. 1. a desface (lucruri) unite în perechi. 2. a decupla. (< fr. désaccoupler) verb tranzitivdezacupla
dezacupla verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)dezacupla | dezacuplare | dezacuplat | dezacuplând | singular | plural | ||
dezacuplând | dezacuplați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | dezacuplez | (să)dezacuplez | dezacuplam | dezacuplai | dezacuplasem | |
a II-a (tu) | dezacuplezi | (să)dezacuplezi | dezacuplai | dezacuplași | dezacuplaseși | ||
a III-a (el, ea) | dezacuplează | (să)dezacuplai | dezacupla | dezacuplă | dezacuplase | ||
plural | I (noi) | dezacuplăm | (să)dezacuplăm | dezacuplam | dezacuplarăm | dezacuplaserăm | |
a II-a (voi) | dezacuplați | (să)dezacuplați | dezacuplați | dezacuplarăți | dezacuplaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | dezacuplează | (să)dezacupleze | dezacuplau | dezacuplară | dezacuplaseră |