DEVÓT, -Ă adj., s.m. și f. (Rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) Devotat. [< fr. dévot, cf. lat. devotus – consacrat]. adjectivdevot
DEVÓT, -Ă adj., s. m. f. 1. pios, religios; bigot. 2. devotat. (< fr. dévot, lat. devotus) adjectivdevot
devót (rar) adj. m., pl. devóți; f. devótă, pl. devóte adjectivdevot
DEVÓT, -Ă, devoți, -te, adj. (Franțuzism rar) 1. Evlavios, pios, cucernic. (În glumă) Pagubă numai că [mănăstirea] e situată în așa sălbatec loc, favorit adăpost a urșilor. Părinții ne spuneau că adeseori urșii, care sînt mai devoți, îi vizitează. NEGRUZZI, S. I 318. 2. (Neobișnuit) Devotat. Mișeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Ali. COȘBUC, P. II 284. adjectivdevot
devot adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | devot | devotul | devotă | devota |
plural | devoți | devoții | devote | devotele | |
genitiv-dativ | singular | devot | devotului | devote | devotei |
plural | devoți | devoților | devote | devotelor |