DETERMINÁT, -Ă adj. Care este cauzat de ceva, definit. // s.m. Termen al unui raport sintactic care este regentul determinantului. [Cf. fr. détérminé]. adjectiv determinat
DETERMINÁT, -Ă I. adj. precizat. ◊ cauzat de ceva. ◊ (despre cuvinte) precizat printr-un raport de determinare (3). II. s. n. element lingvistic determinat de un altul. (< fr. déterminé) adjectiv determinat
determinat, -ă, determinați, -te adj. (pub.) ferm, hotărât. adjectiv determinat
*determinát, -ă adj. Fix: oră, epocă determinată. Îndrăzneț, hotărît, rezolut: soldat determinat. adjectiv determinat
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé. adjectiv determinat
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Precizat, hotărît, stabilit. Bela, însă, se mîndrea că e lucrător, așadar un om cu o profesiune determinată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 259. ◊ (Mat.) Problemă determinată = problemă care are un număr limitat de soluții posibile. 2. (Gram.; despre cuvinte) Precizat printr-un raport de determinare. adjectiv determinat
*detérmin, -á v. tr. (lat. détermino, -are. V. termin, țărm). Arăt precis: a determina o distanță. Hotărăsc, decid, fac să: acest eveniment m’a determinat să plec. Precizez înțelesu unuĭ cuvînt, limitez hotărăsc: „trist” e cînd din întîmplare „tragic” cînd e rezultatu caracteruluĭ unuĭ eroŭ din dramă. Cauzez, produc: a determina succesu uneĭ bătăliĭ. verb tranzitiv determin
determiná (a ~) vb., ind. prez. 3 detérmină verb tranzitiv determina
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui, a produce. Nu există domeniu al științei, literaturii și artei noastre unde cunoașterea experienței sovietice să nu determine un puternic avînt, realizări științifice și artistice de seamă, succese în lupta împotriva influențelor putredei ideologii burgheze în cultură, știință și artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/2. Forțele și relațiile de producție determină caracterul orînduirilor și succesiunea lor. IST. R.P.R. 8. 2. A fixa (cu precizie), a hotărî, a stabili (o dată, un termen etc.); a preciza, a lămuri. [Șeful justiției] determină și ziua înfățișării pricinei. GHICA, S. 587. ◊ Refl. p a s. O lumină nu poate indica o poziție, de vreme ce nu i se poate determina locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 389. ♦ A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). A determina o plantă. A determina o rocă. A calcula, a deduce (pe baza unor anumite date). A determina un unghi. A determina căldura specifică a unui lichid. A determina poziția unui avion. 3. A face (pe cineva) să ia o hotărîre; a decide, a convinge. Timotin... a reușit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. ◊ Refl. Trebuie să se cunoască cineva până a nu se determina a-și lega soarta. NEGRUZZI, S. III 59. 4. (Despre un cuvînt sau o propoziție) A preciza sensul unui cuvînt sau al unei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. verb tranzitiv determina
DETERMINÁ vb. I. tr. 1. A fi cauza imediată a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a condiționa, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lămuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotărî la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. [P.i. detérmin și determín. / < fr. déterminer, it., lat. determinare]. verb tranzitiv determina
DETERMINÁ vb. tr. 1. a fi cauza imediată a unui fapt, fenomen sau proces; a condiționa, a cauza. 2. a stabili cu precizie (o dată un termen). ◊ a calcula (pe baza unor date). 3. a convinge, a decide la ceva. 4. a preciza, a lămuri sau a restrânge sensul unui cuvânt, al unei propoziții. 5. (mat., fiz.) a afla valoarea unei mărimi; a măsura. (< fr. déterminer, lat. determinare) verb tranzitiv determina
determinà v. 1. a hotărî, a indica într’un mod precis: a determina o distanță; 2. a cauza, a produce: căderea a determinat moartea; 3. a face să iea o rezoluțiune: l’am determinat să plece. verb tranzitiv determinà
DETERMINÁ, detérmin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare. verb tranzitiv determina
determinat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | determinat | determinatul | determinată | determinata |
plural | determinați | determinații | determinate | determinatele | |
genitiv-dativ | singular | determinat | determinatului | determinate | determinatei |
plural | determinați | determinaților | determinate | determinatelor |