deszicere definitie

DEZÍCERE s. f. Acțiunea de a (se) dezice; afirmație prin care se dezice ceva. [Var.: deszícere s. f.] – V. dezice. substantiv feminindezicere

DEZÍCERE s. f. (Și în forma deszicere) Acțiunea de a (se) dezice; negare, lepădare de... – Variantă: deszícere s. f. substantiv feminindezicere

DESZÍCERE s.f. v. dezicere. substantiv feminindeszicere

DESZÍCERE s. f. v. dezicere. substantiv feminindeszicere

deszíc V. dezzic. verb tranzitivdeszic

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice). verb tranzitivdezice

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. (Și în forma deszice) A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație). Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decît un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I 40. ◊ Refl. pas. Așa zise împăratul și așa trebuia să se facă. Că hîr, că mîr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ISPIRESCU, L. 376. ♦ A retracta. Poporul ce fusese idolul meu pieri... Dau mîna cu boierii, mă fac boier fierbinte Și una cîte una dezic ce-am zis nainte. BOLINTINEANU, O. 164. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvîntul; a se lepăda de... – Variantă: deszíce vb. III. verb tranzitivdezice

DESZÍCE vb. III. v. dezice. verb tranzitivdeszice

deszice v. a se lepăda de cele zise, a-și lua vorba înapoi: ce un secol ne zice, ceilalți o deszic EM. verb tranzitivdeszice

DESZÍCE vb. III v. dezice. verb tranzitivdeszice

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluideszicere

deszicere substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	deszicere	deszicerea
nominativ-acuzativ	plural	desziceri	deszicerile
genitiv-dativ	singular	desziceri	deszicerii
genitiv-dativ	plural	desziceri	deszicerilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z