DESTRUCTURÁ vb. tr. a distruge structurile unui ansamblu. (< fr. déstructurer) verb tranzitivdestructura
DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Pref. de- + structura. verb tranzitivdestructura
destructura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)destructura | destructurare | destructurat | destructurând | singular | plural | ||
destructurând | destructurați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | destructurez | (să)destructurez | destructuram | destructurai | destructurasem | |
a II-a (tu) | destructurezi | (să)destructurezi | destructurai | destructurași | destructuraseși | ||
a III-a (el, ea) | destructurează | (să)destructurai | destructura | destructură | destructurase | ||
plural | I (noi) | destructurăm | (să)destructurăm | destructuram | destructurarăm | destructuraserăm | |
a II-a (voi) | destructurați | (să)destructurați | destructurați | destructurarăți | destructuraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | destructurează | (să)destructureze | destructurau | destructurară | destructuraseră |