destitui definitie

DESTITUÍ vb. IV. tr. A îndepărta (pe cineva) dintr-un post, dintr-o funcție. [Pron. -tu-i, p.i. destítui, 3,6 -ie. / < it. destituire, lat. destituere]. verb tranzitivdestitui

DESTITUÍ vb. tr. a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție; a demite. (< fr. destituer, lat. destituere) verb tranzitivdestitui

*destítuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (lat. destitúere, d. statúere, a hotărî, a fixa. V. constituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Scot din funcțiune în semn de pedeapsă: a destituĭ un funcționar. verb tranzitivdestituĭ

destituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. destítui, 3 destítuie, imperf. 3 sg. destituiá; conj. prez. 3 să destítuie verb tranzitivdestitui

destituì v. a scoate dintr´o funcțiune. verb tranzitivdestituì

DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. A scoate, a îndepărta pe cineva, dintr-un post, dintr-o funcție; a revoca. – Din fr. destituer, lat. destituere. verb tranzitivdestitui

DESTITUÍ, destítui, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A scoate, a îndepărta (drept pedeapsă) dintr-o funcție, dintr-un post. V. concedia. La 18 martie 1574 sultanul Selim destituie pe Ion-vodă din domnia Moldovei. IST. R.P.R. 153. Noul minister găsise urgent de a destitui sau a strămuta o mare parte din impiegați. ALECSANDRI, T. I 371. [Împăratul Alexandru] zicea că voiește pacea, se arăta furios în contra agentului său Pini pentru încura­jările ce da boierilor emigrați, făgăduind că-l va destitui. GHICA, S. 124. verb tranzitivdestitui