desprinde definitie

desprínd, -príns, a -prínde v. tr. (des și prind; lat. de-prehéndere, a surprinde; it. deprendere, a culege; fr. déprendre, a desprinde; sp. pg. desprender). Iaŭ, ridic ceĭa ce era prins, atîrnat: a desprinde armele din cuĭ. Fig. A desprinde un învățămînt dintr’un fapt. verb tranzitivdesprind

desprínde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desprínd, 1 pl. despríndem, 2 pl. despríndeți, perf. s. 1 sg. desprinséi, 1 pl. desprínserăm; conj. prez. 3 să despríndă; imper. 2 sg. desprínde; part. despríns; ger. desprinzấnd verb tranzitivdesprinde

desprinde v. a desface ce era prins sau legat: părul tău ți se desprinde EM. verb tranzitivdesprinde

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « din », « dintre », « de », « de la », « de pe », « de lîngă ») I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit. Ionuț își desprinde mîna din a Irinei. DAVIDOGLU, M. 12. Fiecare [fată] desprindea mînile a doi flăcăi, unde-i venea la socoteală, spunea bună ziua, și urma jocul înainte. CREANGĂ, A. 105. ◊ Fig. Radu Comșa privește și nu-și poate desprinde ochii. C. PETRESCU, Î. II 15. ◊ Refl. reciproc. Se prind de mîni și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. 2. A desface, a rupe și a scoate sau a lua din locul în care a fost prins, așezat, pus (spre păstrare). Zaharia Duhu desprinse o foaie de cec și scrise o cifră. C. PETRESCU, A. 326. Din crestătură, cu unghii lungi des­prinse o hîrtie îndoită, întinzînd-o. SADOVEANU, Z. C. 111. Mi-a venit să fac scrinul țăndări cu toporul... l-am cruțat, mulțumindu-mă să-i desprind o scîndură din dos. M. I. CARAGIALE, C. 92. Comandă moș Vasile de la cîrmă și Toader, desprinzînd gînjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. ♦ A desface un obiect (prins în balamale, nasturi, copci, șireturi etc.). Desprins din legătura rudimentară de sfori și curele, piciorul de lemn se da rostogol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, O. A. 254. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. ♦ A lua (din cui, din cuier). Podarul își desprinde felinarul din cui. BOGZA, C. O. 288. Bătrînul Dan desprinde un paloș vechi din cui Și paloșul lucește voios în mîna lui. ALECSANDRI, O. 208. 3. (Cu privire la animalele de tracțiune) A scoate din jug sau din hamuri; a dejuga, a deshăma. Au cerut ca să i se potcovească caii repede și fără să-i mai desprinză de la rădvan. SBIERA, P. 248. Desprinse de la căruță un cal și-l dete fratelui său. ISPIRESCU, L. 226. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. Mi-a vorbit și de necazurile noastre care ne încovoaie ca pe o creangă... Dar și cînd s-o dezdoi creanga ! Pentru asta, uneori, îi de ajuns să se desprindă numai o frunzuliță. DAVIDOGLU, O. 28. Carnea... s-a desprins singură de pe oase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 151. Dar eu din brațe-i m-am des­prins Și l-am certat și l-am împins. COȘBUC, P. I 94. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Prin Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, a șasea parte a globului s-a desprins din lanțul țărilor capitaliste. IST. R.P.R. 506. 2. (Despre oameni) A se desface dintr-o mulțime, a ieși dintr-un grup; a se detașa. Din cîrdul ciobanilor s-au desprins trei și coboară dîmbul. CAMILAR, T. 142. Din mulți­mea întunecoasă... se desprinse o umbră. SADOVEANU, Z. C. 223. Șase oameni se desprind și, prinzînd sicriul în mîini, îl înalță pe umeri. SAHIA, N. 43. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai des­prind de voi. CAMILAR, TEM. 53. 3. (Predomină ideea apropierii de vorbitor a per­soanei care s-a îndepărtat de la ceva sau de la cineva) A apărea, a se ivi. Întîile șiruri de trăgători se desprinseră din umbra pădurii. CAMILAR. N. I 47. De primprejur și din depărtări nehotărîte, umbre negre se desprindeau din noapte în răstimpuri. HOGAȘ, M. N. 135. ♦ A ieși în relief, a se detașa. Trei impresionante conuri... se desprind din masa celorlalți munți. BOGZA, C. O. 160. 4. Fig. (Mai ales în legătură cu o enunțare orală sau cu un text scris) A rezulta, a reieși. Din ce spunea... se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă. M. I. CARA­GIALE, C. 11. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. Din șovăirea tăcerii următoare, numai peste cîteva clipe, se desprinse, ca un suspin al tuturor, cuvîntul plîngăreț și umil al lui Ignat Cercel. REBREANU, R. II 90. ◊ Tranz. Forța mîniei, Și flacăra patimei, Și siguranța victoriei – Le desprind lămurit Din țipătu-acesta. TOMA, C. V. 350. ♦ A crește, a se dezvolta. Din elevul docil... se desprinde, progresiv, un tînăr ahtiat de lecturi străine. GALACTION, O. I 20. verb tranzitivdesprinde

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Pref. des- + prinde. verb tranzitivdesprinde