despotism definitie

DESPOTÍSM s.n. 1. Guvernare despotică; absolutism, tiranie. ♦ (Fig.) Purtare despotică, arbitrară; samavolnicie. 2. Despoție, autocrație. [Cf. fr. despotisme]. substantiv neutru despotism

DESPOTÍSM s. n. guvernare despotică; absolutism, tiranie. ◊ (fig.) comportare, atitudine arbitrară; samavolnicie. (< fr. despotisme) substantiv neutru despotism

*despotízm n., pl. urĭ (d. despot). Guvernare despotică, autoritate tiranică. substantiv neutru despotizm

despotísm s. n. substantiv neutru despotism

despotism n. 1. guvernul arbitrar al unui despot; 2. autoritate tiranică. substantiv neutru despotism

DESPOTÍSM s. n. Regim politic caracterizat prin puterea nelimitată și guvernarea arbitrară, neîngrădită de nicio lege, a despotului; absolutism, tiranie, autocrație; despoție (1). ♦ Fig. Comportare sau atitudine arbitrară; samavolnicie. – Din fr. despotisme. substantiv neutru despotism

DESPOTÍSM s. n. 1. Conducere arbitrară, neîngră­dită de legi sau care nu ține seamă de legi; absolutism, tiranie. Lupta neobosită a lui Bălcescu pentru eliberarea țărănimii iobage, lupta împotriva exploatării feudale, lupta împotriva tuturor formelor de despotism, pentru un regim politic democratic izvorăsc la Bălcescu din dorința ca masele să aibă asigurată o viață liberă și fericită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 108. Cauza principală a dezvol­tării mișcării de eliberare națională în țările din sud-estul Europei a fost creșterea forțelor de producție, în ciuda frînei pe care o reprezenta despotismul turcesc. IST. R.P.R. 290. [Grigore Alexandrescu] a luptat pe față, cu curaj, la lumina mare, pentru libertate contra despotismului, pentru dreptate în contra abuzului și năpăstuirii. GHICA, S. A. 135. [Poporul] geme subt împilarea despotismului și a aristocrației ! NEGRUZZI, S. I 274. ♦ Fig. Compor­tare sau atitudine arbitrară, de asuprire; samavolnicie. 2. (În special în Orient) Formă de guvernămînt a unei țări (sau provincii) condusă de un despot, de un stăpînitor absolut; autocrație. substantiv neutru despotism