despotic definitie

DESPÓTIC, -Ă adj. De despot; tiranic, absolutist, dictatorial. [Cf. fr. despotique]. adjectivdespotic

DESPÓTIC, -Ă adj. 1. caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic. 2. abuziv, arbitrar. (< fr. despotique) adjectivdespotic

*despótic, -ă adj. (vgr. despotikós). Arbitrar, tiranic: guvern despotic. Adv. În mod despotic. – Vechĭ (Con. 281). -ícesc (rus. despotičeskiĭ). adjectivdespotic

despótic adj. m., pl. despótici; f. despótică, pl. despótice adjectivdespotic

despotìc a. arbitrar, tiranic. adjectivdespotìc

DESPÓTIC, -Ă, despotici, -ce, adj. (Despre o faptă, un regim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, samavolnic; (despre oameni) care se comportă ca un despot; absolut, arbitrar (2). – Din fr. despotique. adjectivdespotic

DESPÓTIC, -Ă, despotici, -e, adj. (Despre o faptă, un re­gim, o lege) De despot, caracteristic despoților; tiranic, dictatorial, absolutist, arbitrar, samavolnic; (despre per­soane) care se comportă ca un despot. Vedem pe iuncărul Bălcescu la închisoarea Gorgani, condamnat pentru încer­carea de răsturnare a despoticului domnitor Ghica. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 11/5. Marii pictori ruși s-au aflat, ca și marii scriitori ruși ai secolului trecut, cu tot regimul despotic, apăsător, alături de poporul rus, alături de toți oamenii cu idei înaintate care luptau cu cruntele realități, avînd ochii îndreptați spre viitor. STANCU, U.R.S.S. 57. Adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituție nedreaptă. RUSSO, S. 181. adjectivdespotic