reduceri si promotii 2018
Definitie despica - ce inseamna despica - Dex Online

despica definitie

despíc, a -á v. tr. (lat. despíco, -áre, a forma ca spicu, a asciți, d. spica, spicum, spic. V. răspic). Taĭ, despart în lungime; a despica un lemn. Străbat: corabia despică apa, pasărea despică ceru. V. refl. Mi se despică inima, simt o întristare adîncă. V. spintesc. verb tranzitiv despic

despicá (despíc, despicát), vb.1. A tăia lemnul în sens longitudinal. – 2. A tăia, a trece prin, a străpunge. – 3. (Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pîntecele” se ajunge cu ușurință la „a despica” în general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea și Scriban pleacă de la spicum.Der. despicătură, s. f. (înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; așchie). verb tranzitiv despica

despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă verb tranzitiv despica

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori deter­minat prin « în două »; cu privire la un obiect, mai ales un lemn, o parte a corpului etc.) A crăpa, a tăia, a sparge de-a lungul, desfăcînd în două sau în mai multe bucăți. V. spinteca. Parcă i-a despicat cineva țeasta în două. CAMIL PETRESCU, U. N. 429. Mîinile subțiri și aspre despicau anevoios așchiile. C. PETRESCU, S. 31. Iară Dragoș s-aținea, Și cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca, Fruntea-n două-i despica ! ALECSANDRI, P. II 94. ◊ Fig. Cuvintele, lame albe, despică aerul. Prin glasul unuia vorbesc toți, Cei de ieri, de azi, de tot­deauna. DRAGOMIR, P. 9. Vezi cel pîrîu care o despică [valea] în lung ? NEGRUZZI, S. I 195. ◊ Expr. A des­pica părul (firul sau firul de păr) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, a împinge prea departe analiza unei probleme (adesea fără rezultat pozitiv). ◊ Absol. Strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt. Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. ♦ Fig. A frînge, a sfîșia (sufletul, inima). Vioara lui despica inima. GALACTION, O. I 74. ◊ Refl. Inima-i în două n-a vrut să se despice. MACEDONSKI, O. I 261. Frageda inimioară se despică de durere. CONACHI, P. 109. Paler despicase surce­lele de cu vreme, ca să aibă cu ce face focul cînd s-o scula, în zori. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 229. 2. Tranz. A produce o crăpătură (lungă și îngustă) în ceva; a deschide. Stanuri negre și trunchiete despicau pe ici pe colo negurile. EMINESCU, N. 49. Stoian... făcea el ce făcea Pe Păun că-l aducea Și-n pămînt că mi-l izbea. Cît pămîntul despica, Pîn’în brîu că mi-l băga. ALECSANDRI, P. P. 100. ◊ Fig. Aruncă în sus [buzduganul] de despică bolta ceriului. EMINESCU, n. 4. ♦ Refl. A se crăpa. Și se făcea că porți de-aramă, Bâtrîne, gem și se despică. BANUȘ, B. 112. Un vînt subțire se ridică, Albastra mare se despică. MACEDONSKI, O. I 59. Pe cînd ei beau și se veseleau... o dată se despică zidul și se ivi o umbră. ISPIRESCU, L. 143. (Fig.) Despică-te, apus și răsărit, miază­noapte și miazăzi, și trimite adevărul mărturie ! DAVIDOGLU, O. 120. ♦ Refl. (Popular, despre frunze) A crăpa, a se rupe. Frunzuță, despică-te, Vino, mîndră-mpacă-te ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. Și de doru-i și de jale Să despică frunza-n vale. ALECSANDRI, P. P. 378. ♦ (Despre plug) A brăzda. Plugul despică ogorul.Uite, mergem să arăm, Țelina să despicăm, Că avem să semănăm. Voi aveți să ne urmați Și-nsutit să secerați. ANT. LIT. Pop. I 552. ♦ (Neobișnuit) A despărți, a separa, a desface. Își regăsi puterea să despice în lături inelele cosiței și sări afară la lumină. GALACTION, O. I 191. 3. Tranz. A străbate (văzduhul, o mulțime com­pactă etc.). Se urca pe parapet... făcea un salt în sus și cădea în apătoată un arc, despicînd văzduhul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. Comăneșteanu zări de departe statura lui Milescu ce despica ceața, cu sabia în mînă. D. ZAMFIRESCU, R. 261. ◊ Fig. Multă vreme glasul limpede despică sara plină de miresme. SADOVEANU, O. I 107. Numai Prutul despica liniștea cu mersul lui grăbit. DUNĂREANU, CH. 182. 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dez­lega; p. ext. a expune amănunțit. Ascultam, mic la picioarele Fanei, strîns în mine cu un sentiment nelămurit de spaimă și de apărare zadarnică, incapabil cîteva mo­mente să despic cuvintele și să le lămuresc. G. M. ZAMFI­RESCU, M. D. II 323. Dezmeticindu-se parcă, începură să-și despice pățaniile și să le cîntărească. REBREANU, R. I 273. 5. Refl. A se desface în bucăți, a se fărîmița, a se destrăma. Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind de-asupra luncii, printre ramuri se despică. ALECSANDRI, O. 187. Dai de piatră, Nu se strică; Dai de apă, Se despică (Hîrtia). GOROVEI, C. 185. ◊ (Poetic) Bolțile [cerului] se rupeau, jumalțul lor albastru se despica. EMINESCU, N. 70. 6. Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. Mugurul liliacului se despică și-nverzește subt aburoasele sărutări ale soarelui. ODOBESCU, S. III 77. verb tranzitiv despica

despicà v. 1. a tăia, a despărți în lungime: a despica un lemn; 2. a separa părțile unui corp, ale unei masse străbătând d´a curmezișul: pasărea despică aerul; 3. fig. a deștepta o adâncă compătimire: inima îi se despică de milă. [Lat. vulg. DESPICARE, a despica]. verb tranzitiv despicà

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare. verb tranzitiv despica

a despica firul în patru expr. a cerceta un lucru în detaliu. verb tranzitiv adespicafirulînpatru

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului despica

despica   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despica despicare despicat despicând singular plural
despicând despicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) despic (să) despic despicam despicai despicasem
a II-a (tu) despici (să) despici despicai despicași despicaseși
a III-a (el, ea) despi (să) despicai despica despică despicase
plural I (noi) despicăm (să) despicăm despicam despicarăm despicaserăm
a II-a (voi) despicați (să) despicați despicați despicarăți despicaserăți
a III-a (ei, ele) despi (să) despice despicau despica despicaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z