DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. [Var.: (înv.) desjucá vb. I] – Pref. de- + juca. verb tranzitivdejuca
DEJUCÁ, dejóc, vb. I. Tranz. A face să nu izbutească (planurile sau uneltirile cuiva); a zădărnici. M-am hotărît să-i dejoc rezistența, smulgîndu-i secretul. CARAGIALE, O. II 299. Am voit să dejucăm intrigile conservatorilor. ALECSANDRI, T. 1705. – Variantă: (învechit) desjucá (ODOBESCU, S. III 478) vb. I. verb tranzitivdejuca
DESJUCÁ vb. I v. dejuca. verb tranzitivdesjuca
DESJUCÁ vb. I v. dejuca. verb tranzitivdesjuca
desjuca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)desjuca | desjucare | desjucat | desjucând | singular | plural | ||
desjucând | desjucați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | desjoc | (să)desjoc | desjucam | desjucai | desjucasem | |
a II-a (tu) | desjoci | (să)desjoci | desjucai | desjucași | desjucaseși | ||
a III-a (el, ea) | desjoacă | (să)desjucai | desjuca | desjucă | desjucase | ||
plural | I (noi) | desjucăm | (să)desjucăm | desjucam | desjucarăm | desjucaserăm | |
a II-a (voi) | desjucați | (să)desjucați | desjucați | desjucarăți | desjucaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | desjoacă | (să)desjoace | desjucau | desjucară | desjucaseră |