desíme f. Calitatea de a fi des: desimea uneĭ pădurĭ, uneĭ negurĭ, unuĭ peptene, uneĭ stofe. substantiv feminindesime
desime f. 1. calitatea lucrului des, rezistent: desimea norilor; 2. desiș: el pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie AL. substantiv feminindesime
DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. substantiv feminindesime
DESÍME, (rar) desimi, s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. « de ») Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concretizat) desiș. Flăcări galbene de lumînări mici cît unghia se deslușeau... din desimile de flori galbene ale pădurilor. CAMILAR, T. 70. A ieșit o ciută, lîngă o desime mare de ierburi. SADOVEANU, D. P. 82. Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. Desimea aburilor smulși pămîntului de apropierea ivirii soarelui se subția, lucrurile începeau să-și hotărască formele. MACEDONSKI, O. III 48. substantiv feminindesime
desime substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | desime | desimea |
plural | desimi | desimile | |
genitiv-dativ | singular | desimi | desimii |
plural | desimi | desimilor |