desime definitie

desíme f. Calitatea de a fi des: desimea uneĭ pădurĭ, uneĭ negurĭ, unuĭ peptene, uneĭ stofe. substantiv feminindesime

desíme s. f., g.-d. art. desímii; pl. desími substantiv feminindesime

desime f. 1. calitatea lucrului des, rezistent: desimea norilor; 2. desiș: el pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie AL. substantiv feminindesime

DESÍME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime. substantiv feminindesime

DESÍME, (rar) desimi, s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. « de ») Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concretizat) desiș. Flăcări galbene de lumînări mici cît unghia se des­lușeau... din desimile de flori galbene ale pădurilor. CAMI­LAR, T. 70. A ieșit o ciută, lîngă o desime mare de ierburi. SADOVEANU, D. P. 82. Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. Desimea aburilor smulși pămîntului de apropierea ivirii soarelui se subția, lucrurile începeau să-și hotărască formele. MACEDONSKI, O. III 48. substantiv feminindesime