desena definitie

DESENÁ vb. I. 1. tr. A face un desen. 2. refl. A apărea, a se ivi, a se contura, a se profila. [Cf. fr. dessiner]. verb tranzitivdesena

DESENÁ vb. I. tr. a face un desen. II. refl. a apărea, a se contura, a se profila. (< fr. dessiner) verb tranzitivdesena

desena, desenez v. t. a denunța. verb tranzitivdesena

desená (a ~) (a executa un desen) vb., ind. prez. 3 deseneáză verb tranzitivdesena

desenà v. 1. a reprezenta cu ajutorul desenului: a desena un cap; 2. a face să reiasă formele; o haină ce desenează bine talia; 3. a ști desenul; 4. a apare deslușit: din depărtare se desenează munții. verb tranzitivdesenà

DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A executa un desen (1). 2. Refl. A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. 3. Tranz. Fig. (Rar) A schița, a contura o problemă, o chestiune. [Var.: desemná, (înv.) desiná vb. I] – Din fr. dessiner. verb tranzitivdesena

DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A face un desen cu mîna liberă sau cu ajutorul instrumentelor. Desenează un copac. ◊ Fig. [Norii] desenează pe cer hărțile unor continente necunoscute. BOGZA, C. O. 53. ◊ Absol. Surîse, încetînd să deseneze și punînd creionul colorat alături. C. PETRESCU, C. V. 149. 2. Refl. (Despre conturul unui obiect) A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. Munții se desenează în zare. ▭ Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele căr­noase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13. 3. (Neobișnuit, cu privire la o problemă, o chestiune) A schița, a contura. (Atestat în forma desemna) Ches­tiunea abia este desemnată; acesta este primul ei cuvînt. ODOBESCU, S. III 408. – Variante: desemná, (învechit) desiná (NEGRUZZI, S. II 246) vb. I. verb tranzitivdesena