desemnare definitie

DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A executa un desen (1). 2. Refl. A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. 3. Tranz. Fig. (Rar) A schița, a contura o problemă, o chestiune. [Var.: desemná, (înv.) desiná vb. I] – Din fr. dessiner. verb tranzitiv desena

DESENÁ, desenez, vb. I. 1. Tranz. A face un desen cu mîna liberă sau cu ajutorul instrumentelor. Desenează un copac. ◊ Fig. [Norii] desenează pe cer hărțile unor continente necunoscute. BOGZA, C. O. 53. ◊ Absol. Surîse, încetînd să deseneze și punînd creionul colorat alături. C. PETRESCU, C. V. 149. 2. Refl. (Despre conturul unui obiect) A apărea, a ieși în evidență; a se profila, a se contura. Munții se desenează în zare. ▭ Asprimea voluntară a feței era îndulcită de catifelarea umedă a ochilor și de buzele căr­noase, roșii și desenate voluptos. C. PETRESCU, Î. I 13. 3. (Neobișnuit, cu privire la o problemă, o chestiune) A schița, a contura. (Atestat în forma desemna) Ches­tiunea abia este desemnată; acesta este primul ei cuvînt. ODOBESCU, S. III 408. – Variante: desemná, (învechit) desiná (NEGRUZZI, S. II 246) vb. I. verb tranzitiv desena

DESEMNÁ vb. I. tr. A indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc., a designa. [< desemn + -a, cf. fr. désigner, lat. designare]. verb tranzitiv desemna

desemná (-néz, -át), vb. – A indica, a semnala. Fr. désigner, adaptat conform paralelismului signe-semn. verb tranzitiv desemna

DESEMNÁ vb. tr. a indica, a numi pe cineva pentru o demnitate, o funcție etc.; a designa. (după fr. désigner, lat. designare) verb tranzitiv desemna

desemná (a ~) (a indica) vb., ind. prez. 3 desemneáză verb tranzitiv desemna

desemnà v. 1. a indica cu un semn special; 2. a face cunoscut, a semnala: a desemna ca succesor. verb tranzitiv desemnà

DESEMNÁ² vb. I v. desena. verb tranzitiv desemna

DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn). verb tranzitiv desemna

DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A arăta, a indica, a numi o persoană ca fiind potrivită pentru o calitate, pentru o funcție etc. ♦ (Rar) A indica unei persoane un loc potrivit. Episcopul mi-a și desemnat o parohie bună în Sătmar. REBREANU, I. 87. verb tranzitiv desemna

DESEMNÁ² vb. I v. desena. verb tranzitiv desemna

*desemnéz v. tr. (d. semn, după fr. dessiner, care vine d. it. disegnare, lat. designare. V. în-semn). Reproduc pin ajutoru desemnuluĭ: a desemna un cal (V. pictez). Însemnez, arăt, spun, dezignez: îmĭ desemnez succesoru. V. refl. Apar lămurit: talia luĭ se desemnează bine, munțiĭ se desemnează (se profilaŭ) al orizont. Mă apropiĭ de deznodămînt: evenimentele se desemnează. verb tranzitiv desemnez