descăpățânare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedescăpățânare
- Vezi aici mai multe rimedescăpățânare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cude
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudes
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
descăpățâná (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 descăpățâneáză verb tranzitivdescăpățâna
descăpățânà v. a decapita: pe robii toți de-a rândul îi descăpățânau AL. [Dela căpățână (în sens de «cap»)]. verb tranzitivdescăpățânà
DESCĂPĂȚÂNÁ, descăpățânez, vb. I. Tranz. (Înv.) A decapita. – Pref. des- + căpățână. verb tranzitivdescăpățâna
DESCĂPĂȚÎNÁ, descăpățînez, vb. I. Tranz. (Învechit și arhaizant) A tăia, a reteza capul (cuiva); a decapita. Încă să zicem că pe stăpînul meu îl descăpățînează; se cheamă că și-a luat de o grijă și atuncea într-adevăr că s-a tămăduit de toate. SADOVEANU, F. J. 297. – Variantă: descăpățina (SADOVEANU, Z. C. 174, ALECSANDRI, P. III 345) vb. I. verb tranzitivdescăpățîna
descăpățînéz v. tr. (d. căpățînă). Vechĭ. Rar azĭ. Taĭ capu, decapitez. verb tranzitivdescăpățînez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidescăpățânare
| descăpățânare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | descăpățânare | descăpățânarea |
| plural | descăpățânări | descăpățânările | |
| genitiv-dativ | singular | descăpățânări | descăpățânării |
| plural | descăpățânări | descăpățânărilor | |