descurcăréț adj. m., pl. descurcăréți; f. descurcăreáță, pl. descurcăréțe adjectivdescurcăreț
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -țe, adj. Care știe să se descurce (2) (cu abilitate). – Descurca + suf. -ăreț. adjectivdescurcăreț
DESCURCĂRÉȚ, -EÁȚĂ, descurcăreți, -e, adj. Care știe să se descurce, să iasă dintr-o încurcătură. Administratorul foarte descurcăreț și plin de viitor. C. PETRESCU, R. DR. 97. adjectivdescurcăreț
descurcăreț | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | descurcăreț | descurcărețul | descurcăreață | descurcăreața |
plural | descurcăreți | descurcăreții | descurcărețe | descurcărețele | |
genitiv-dativ | singular | descurcăreț | descurcărețului | descurcărețe | descurcăreței |
plural | descurcăreți | descurcăreților | descurcărețe | descurcărețelor |