descompune definitie

*descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-. verb tranzitivdescompun

DESCOMPÚNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompún, perf.s. -puséi, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer]. verb tranzitivdescompune

DESCOMPÚNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer) verb tranzitivdescompune

descompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompún, 1 pl. descompúnem; conj. prez. 3 să descompúnă; ger. descompunấnd; part. descompús verb tranzitivdescompune

descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile. verb tranzitivdescompune

DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer). verb tranzitivdescompune

DESCOMPÚNE, descompún, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un uni­vers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. F i g. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. des­compus. verb tranzitivdescompune