DESCHILINÍ, deschilinesc, vb. I. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) deosebi, a (se) separa. – Din des1 + chilin (puțin folosit, < magh. külön). verb tranzitivdeschilini
deschilinésc și chilinésc v. tr. (d. chilin). Trans. Deosebesc, despart. V. bășcăluĭesc. verb tranzitivdeschilinesc
deschilinire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | deschilinire | deschilinirea |
plural | deschiliniri | deschilinirile | |
genitiv-dativ | singular | deschiliniri | deschilinirii |
plural | deschiliniri | deschilinirilor |