deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. A smulge din mîna unui chiabur pămîntul și mijloacele de producție (în cadrul măsurilor de lichidare a exploatării chiaburești). verb tranzitivdeschiaburi
deschiaburit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | deschiaburit | deschiaburitul | deschiaburită | deschiaburita |
plural | deschiaburiți | deschiaburiții | deschiaburite | deschiaburitele | |
genitiv-dativ | singular | deschiaburit | deschiaburitului | deschiaburite | deschiaburitei |
plural | deschiaburiți | deschiaburiților | deschiaburite | deschiaburitelor |