deschiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deschiaburésc, imperf. 3 sg. deschiabureá; conj. prez. 3 să deschiabureáscă verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. (În trecut) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. – Pref. des- + [în]chiaburi. verb tranzitivdeschiaburi
DESCHIABURÍ, deschiaburesc, vb. IV. Tranz. A smulge din mîna unui chiabur pămîntul și mijloacele de producție (în cadrul măsurilor de lichidare a exploatării chiaburești). verb tranzitivdeschiaburi
deschiaburi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)deschiaburi | deschiaburire | deschiaburit | deschiaburind | singular | plural | ||
deschiaburind | deschiaburiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | deschiaburesc | (să)deschiaburesc | deschiabuream | deschiaburii | deschiaburisem | |
a II-a (tu) | deschiaburești | (să)deschiaburești | deschiabureai | deschiaburiși | deschiaburiseși | ||
a III-a (el, ea) | deschiaburește | (să)deschiabureai | deschiaburea | deschiaburi | deschiaburise | ||
plural | I (noi) | deschiaburim | (să)deschiaburim | deschiabuream | deschiaburirăm | deschiaburiserăm | |
a II-a (voi) | deschiaburiți | (să)deschiaburiți | deschiabureați | deschiaburirăți | deschiaburiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | deschiaburesc | (să)deschiaburească | deschiabureau | deschiaburiră | deschiaburiseră |