DESCHIÁ vb. I v. descheia. verb tranzitivdeschia
DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. A scoate un nasture din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți; p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. [Pr.: -che-ia. – Var.: deschiá vb. I] – Lat. disclavare. verb tranzitivdescheia
DESCHEIÁ, deschéi, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la nasturi) A scoate din butonieră, a face să nu mai fie încheiat. Laura își descheie și își încheie nasturii mînușilor. C. PETRESCU, Î. II 46. ♦ A desface (o haină) prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheind vestonul unuia căzut pe spate, cu brațele desfăcute în lături, se simți cuprins de după gît. CAMILAR, N. I 294. ♦ (Cu privire la persoane) A-i desface o haină prin scoaterea nasturilor din butonieră. Descheie copilul la gît. 2. Refl. (Despre obiecte compuse din bucăți, p. ext. despre bucățile care alcătuiesc un întreg) A se desface din încheieturi. Încep a se descheia corăbiile din toate cuiele lor cele de fier. GORJAN, H. I 131. ◊ Fig. Merg... pe jos, să mi se mai descheie oasele. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. – Variantă: deschiá (DELAVRANCEA, S. 145) vb. I. verb tranzitivdescheia
deschia verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)deschia | deschiere | deschiat | deschiind | singular | plural | ||
deschiind | deschiați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | deschii | (să)deschii | deschiam | deschiai | deschiasem | |
a II-a (tu) | deschii | (să)deschii | deschiai | deschiași | deschiaseși | ||
a III-a (el, ea) | deschie | (să)deschiai | deschia | deschie | deschiase | ||
plural | I (noi) | deschiem | (să)deschiem | deschiam | deschiarăm | deschiaserăm | |
a II-a (voi) | deschiați | (să)deschiați | deschiați | deschiarăți | deschiaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | deschie | (să)deschie | deschiau | deschiară | deschiaseră |