dereticare definitie

credit rapid online ifn

dereticáre s. f., g.-d. art. dereticắrii; pl. dereticắri substantiv feminindereticare

DERETICÁRE, dereticări, s. f. Acțiunea de a deretica și rezultatul ei. – V. deretica. substantiv feminindereticare

credit rapid online ifn

DERETICÁRE, dereticări, s. f. Dereticat1. Olga era chiar de părere... să procedăm eventual la o dereticare radicală aci, în biroul d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. III 226. substantiv feminindereticare

derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc. verb tranzitivderetic

dereticá (derétic, dereticát), vb.1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus. verb tranzitivderetica

dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică verb tranzitivderetica

dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE]. verb tranzitivdereticà

DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. verb tranzitivderetica

DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I. verb tranzitivderetica

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidereticare

dereticare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dereticare dereticarea
plural dereticări dereticările
genitiv-dativ singular dereticări dereticării
plural dereticări dereticărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z