deretica definitie

derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc. verb tranzitivderetic

dereticá (derétic, dereticát), vb.1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus. verb tranzitivderetica

dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică verb tranzitivderetica

dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE]. verb tranzitivdereticà

DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare. verb tranzitivderetica

DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I. verb tranzitivderetica

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluideretica

deretica  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)deretica dereticare dereticat dereticând singular plural
dereticând dereticați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deretic (să)deretic dereticam dereticai dereticasem
a II-a (tu) deretici (să)deretici dereticai dereticași dereticaseși
a III-a (el, ea) deretică (să)dereticai deretica deretică dereticase
plural I (noi) dereticăm (să)dereticăm dereticam dereticarăm dereticaserăm
a II-a (voi) dereticați (să)dereticați dereticați dereticarăți dereticaserăți
a III-a (ei, ele) deretică (să)deretice dereticau deretica dereticaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z