DERELICȚIÚNE s. f. (fil.) stare de însingurare și neputință, de împotrivire în fața unui destin amenințător și implacabil; sentiment al „aruncării” omului într-o lume indiferentă și ostilă. (< fr. déréliction) substantiv femininderelicțiune
derelicțiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | derelicțiune | derelicțiunea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | derelicțiuni | derelicțiunii |
plural | — | — |