DERAPÁ vb. I. intr. (Despre roțile unui vehicul; despre vehicule) A aluneca pierzând aderența cu solul, a aluneca într-o parte în raport cu direcția de înaintare. ♦ (Mar.; despre ancoră) A aluneca pe fund. [< fr. déraper]. verbderapa
DERAPÁ vb. intr. 1. (despre vehicule) a aluneca într-o direcție deviată, în lipsa unei aderențe suficiente. 2. (despre ancoră) a se deplasa pe fundul apei, datorită vântului, valurilor care acționează asupra navei. 3. (despre avioane) a se deplasa lateral la aterizare sau în timpul unui viraj cu înclinare laterală prea mică. 4. (schi) a practica o glisadă laterală voluntară. 5. (fig.; despre o situație) a se schimba defavorabil și neprevăzut. (< fr. déraper) verbderapa
derapá (a ~) vb., ind. prez. 3 derapeáză verbderapa
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre roți de cauciuc și despre vehicule cu asemenea roți) A aluneca într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers. – Din fr. déraper. verbderapa
DERAPÁ, pers. 3 derapează, vb. I. Intranz. (Despre vehicule cu roți de cauciuc sau despre sănii) A aluneca într-o parte, față de direcția de înaintare (din cauza aderenței prea mici la sol). Roțile automobilelor derapează la virajii. C. PETRESCU, C. V. 239. verbderapa
derapa verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)derapa | derapare | derapat | derapând | singular | plural | ||
derapând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | derapează | (să)— | derapa | derapă | derapase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | derapează | (să)derapeze | derapau | derapară | derapaseră |