depunere definitie

depún și (vest) dă-, -pús, a -púne v. intr. (lat. de-póno, -pónere, a depune, a pune jos. V. pun). Munt. vest. Se zice despre vacĭ cînd li se mărește ugeru și li se lasă în jos aproape de a făta orĭ despre norĭ cînd îs gata să dea drumu ploiĭ. Vacă depusă, aproape de fătat (Cod.). V. tr. (după fr. depóser). Pun jos: vulturu apucă melu și-l depuse’n cuĭbu luĭ. Daŭ în păstrare, în primire: a depune banĭ la un bancher. Formez depozit, las drojdie la fund: vinu depune drojdie, apa depune nomol. Fig. Destituĭ, detronez: a depune un rege. Pun în închisoare: a depune un tîlhar. Mărturisesc la judecată: acuzatu a depus că el e asasinu. Depun corona, abdic. Îmĭ depun bilanțu, 1) daŭ socoteală, 2) daŭ faliment. Depun examin, daŭ examin. verb tranzitivdepun

DEPÚNE vb. III. 1. tr. A pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ◊ A depune bani = a încredința bani spre păstrare (de obicei unei instituții); a depune un mandat = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini. 2. tr., refl. A cădea sau a lăsa să cadă la fund (substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). 3. intr. A face o depoziție. [P.i. depún, perf.s. -pusei, part. -pus. / < lat. deponere, cf. fr. déposer, după pune]. verb tranzitivdepune

depúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. depún, 2 sg. depúi, 1 pl. depúnem; conj. prez. 3 să depúnă; ger. depunấnd; part. depús verb tranzitivdepune

depune v. 1. a pune jos un lucru; 2. a face un depozit: a depune bani la un bancher; 3. fig. a renunța, a părăsi: a depune autoritatea; 4. a scoate din funcțiune: a depune un rege; 5. a spune înaintea unui tribunal ce știe despre un fapt; 6. a întemnița: criminalul a fost depus; 7. a se scăpa: a depune un examen. [Lat. DEPONERE]. verb tranzitivdepune

DEPÚNE¹, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mînă, punîndu-l undeva (ca să rămînă acolo). E sîmbătă seara și funcționarii din birouri au depus condeiele cu un sfert de oră mai devreme. GALACTION, O. I 600. Hasan plecat depune pe cîmpul ud de sînge Copilul, rod în floare, ce tremură și plînge. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Fig. Dacă vreți, răspundeți-mi cînd pot veni să depun omagiile mele la picioarele d-voastră. CAMIL PETRESCU, U. n. 217. ◊ A depune bani (la o instituție bancară) = a da bani în păstrare (la o instituție bancară, de obicei contra unei dobînzi). A depune un act, o cerere, un raport etc. = a înainta, a preda forului competent un act, o cerere etc. Mi-a trimis tata... un raport ca să-l depun la minister. CAMIL PETRESCU, T. II 409. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curînd silit să depun armele. M. I. CARAGIALE, C. 8. Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește. Armele depuneți, primiți a vă da. Căci cu caii numai vă vor sfărîma. BOLINTINEANU, O. 69. A depune un mandat = a renunța la o însărcinare încre­dințată, neputînd-o duce la îndeplinire. A depune jurămîntul = a jura, a-și lua angajamentul solemn de a spune adevărul (în fața justiției); a-și lua în mod solemn an­gajamentul de a-și îndeplini datoria (de cetățean etc.). N-am putut să depun jurămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 171. A depune un examen = a se prezenta la un examen, a da un examen. Veneau acum să depună examenul la școala statului. GALACTION, O. I 57. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A depune ouăle = a lepăda ouăle (la loc potrivit). A depune muncă, efort, osteneală etc. = a munci, a se strădui. Încearcă în toate felurile, depunînd adevărate sforțări, însă fără rezultat. SAHIA, N. 104. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. III 10. 2. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formînd un sediment. După încetarea inundațiilor nămolurile se depun, acoperind valea (lunca) cu aluviuni... și ridicînd malurile albiei. MINERALOGIA 58. O cantitate echivalentă de cupru se depune pe catod. FIZICA 133.- Forme gramaticale: perf. s. depusei, part. depus. verb tranzitivdepune

DEPÚNE vb. I. tr. 1. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare). ♦ a ~ bani = a încredința bani spre păstrare (unei instituții); a ~ mandatul = a renunța la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcționari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfășura, a executa, a presta (o muncă, un efort). II. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanțe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depoziție. (< lat. deponere, după fr. déposer) verb tranzitivdepune

DEPUNE² pers. 3 depúne, vb. III. Intranz. (Reg.; despre vaci, bivolițe etc.) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. [Perf. s. depuse, part. depus] – Lat. deponere. verb tranzitivdepune

depúne (-n, -ns), vb. – 1. Despre oi și vaci, a făta. – 2. Despre oi și vaci, a fi fecundată. – 3. A depune, a lăsa. – Var. (sensurile 1 și 2) dăpune. Mr., megl. dipun „descind”. Lat. *dĕpōnĕre (Pușcariu 502; Candrea-Dens., 1463; REW 2572; Tiktin; Candrea; Scriban), cf. it. deporre, sp., prov. deponer, port. depôr. Este cuvînt popular, din fondul tradițional lat., cu primele sensuri. Cu toate uzurile care înseamnă „a depune” este neol. – Der. deponent, adj.; depunător, adj.; depozant, s. m., din fr. déposant; depozit, s. n., mr. dipozit, din it. deposito; depozita, vb.; depozitar, s. m.; depoziți(un)e, s. f., toate neol. verb tranzitivdepune

DEPÚNE², pers. 3 depúne, vb. III. Intranz. (Despre vaci, bivolițe și alte animale domestice; re­gional, rar) A-și mări ugerul (ca urmare a secreției abundente de lapte), a fi aproape să fete. Îndată au și depus oaia și în scurt timp au și fătat doi miei tare fru­moși, cu lîna creață de aur. SBIERA, P. 112. – Forme gramaticale: perf. s. depuse, part. depus. verb tranzitivdepune

DEPÚNE¹, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre demnitari, magistrați, militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). verb tranzitivdepune