deprinde definitie

*deprínd, -príns, a -prínde v. tr. (lat. depréndere, a prinde cu mintea; it. appréndere, fr. apprendre, a învăța). Exercitez, învăț, obișnuiesc: a deprinde copiiĭ la alergat, să alerge, cu armele. Deprind cu clima, aclimatez. V. refl. A te deprinde să suferĭ, cu suferința, cu lupta. verb tranzitiv deprind

deprínde (deprínd, depríns), vb. – A deprinde, a familiariza, a obișnui. Lat. dĕprĕhĕndĕre (Pușcariu 501; Candrea-Dens., 1450; REW 2574; Tiktin; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 164); cf. v. sp. (gal.) deprender și, cu alt suf., it. apprendere, fr. apprendre. – Der. deprindere, s. f. (uzanță, obicei; practică); nedeprins, adj. (puțin familiarizat). verb tranzitiv deprinde

deprínde (a ~) (de-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deprínd, 1 pl. depríndem, 2 pl. depríndeți, perf. s. 1 sg. deprinséi, 1 pl. deprínserăm; conj. prez. 3 să depríndă; imper. 2 sg. deprínde; ger. deprinzấnd; part. depríns verb tranzitiv deprinde

DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. A se obișnui, a se deda, a se învăța. La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. « cu ») Într-atît mă deprinsesem cu el că, o zi de se întîmpla să nu-l văd, îi simțeam lipsa. M. I. CARAGIALE, C. 35. Ion a fost doar militar, trăiește de atîta vreme în București, i s-a deprins urechea cu... saluturile ser­genților și ale caporalilor din armată. SP. POPESCU, M. G. 50. S-a deprins Radu cu toate, pentru că era băiat bun. VLAHUȚĂ, O. A. 96. (Refl. reciproc) Încet, încet, se deprinseră unii cu alții. ISPIRESCU, L. 8. ◊ (Determinarea este o completivă cu verbul la conjunctiv) Duduca Florica se deprinsese să audă asemenea vorbe, așa că nu l-a băgat în seamă. GALAN, Z. R. 87. Am căutat să-mi întocmesc o viață cinstită, să mă deprind din nou să lucrez. ANGHEL-IOSIF, C. L. 85. Din copilărie, cu tine m-am deprins Să-mpart orice simțire de care sînt cuprins. ALECSANDRI, O. 78. ◊ (Cu un complement indirect) De atîția ani de zile s-a deprins a cunoaște vaporul, după catarte și coș. DUNĂREANU, CH. 105. Socoți d-ta c-oi lăsa eu să strici bunătate de casă, unde m-am deprins a veni de douăzeci ș-atîți de ani. ALECSANDRI, T. I 359. ◊ (Rar, eliptic) Fata moșneagului se deprinsese așa de harnică, cît totdeauna gătea toate lucrurile. SBIERA, P. 212. ◊ Tranz. Îl deprinsese ca să n-o întrebe niciodată unde se duce și de unde vine. BART, E. 53. Tu cu școala ta l-ai deprins cu nărav. CREANGĂ, A. 13. Dan... zice maiestos:... Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie ! La trai fără mus­trare și fără prihănie. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. Tranz. (Complementul indică lucrul învățat) A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu, prin învățătură sau practică organizată, sistematică. Dar tu, fetișcană de făurar... Tu n-ai apucat să deprinzi altă școală Decît slugăreala pe la ușa bogatului. DEȘLIU, G. 53. Coconul împărătesc... deprinsese de la oștenii curții călăria și armele. SADOVEANU, D. P. 15. Deprinsese curînd mecanismul serviciului și era un bun funcționar. GALACTION, O. I 617. El deprindea într-o zi ce alții nu deprindea într-un an de zile. SBIERA, P. 248. ◊ Fig. Slove din carte n-am învățat a ceti, dar sufletul oamenilor l-am deprins. SADOVEANU, Z. C. 224. ◊ (Complementul indică persoana pe care cineva o instruiește) Ne-ai deprins o țîră cu cartea. CAMILAR, N. II 381. ♦ A dresa. Strămoșii noștri aveau obicei de a îmblînzi șoimii și a-i deprinde la vînat. ALECSANDRI, P. P. 60. – Forme gramaticale: perf. s. deprinsei, part. deprins. verb tranzitiv deprinde

deprinde v. 1. a exersa, a învăța în practică: a deprinde copiii cu armele; 2. a se obișnui: s’a deprins cu el. [Lat. DEPREHENDERE, a, apuca, de unde a învăța ceva bun sau rău (cf. apucătură)]. verb tranzitiv deprinde

DEPRÍNDE, deprínd, vb. III. 1. Refl. și tranz. A (se) obișnui, a (se) învăța. ♦ Refl. A se familiariza cu cineva. 2. Tranz. A-și însuși cunoștințe (temeinice) într-un domeniu prin învățătură sau prin practică organizată, sistematică. ♦ A dresa. [Perf. s. deprinsei, part. deprins] – Lat. depre(he)ndere. verb tranzitiv deprinde