DEPRAVÁ vb. I. refl. A fi desfrânat, decăzut; a se descompune din punct de vedere moral. [< fr. dépraver, it., lat. depravare]. verb deprava
DEPRAVÁ vb. refl. a deveni depravat; a se corupe. (< fr. dépraver, lat. depravare) verb deprava
!depravá (a se ~) (de-pra-) vb. refl., ind. prez. 3 se depraveáză verb deprava
depravà v. 1. a strica, a schimba în rău: mâncările crude depravează stomacul; 2. a corupe, a perverti: a deprava tinerimea. verb depravà
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Despre oameni) A ajunge, a deveni depravat; a se corupe. – Din fr. dépraver, lat. depravare. verb deprava
DEPRAVÁ, depravez, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la timpurile compuse) A ajunge, a deveni depravat, decăzut, desfrînat; a se descompune din punct de vedere moral. verb deprava
*depravéz v. tr. (lat. deprávo, -áre, d. pravus, răŭ, corupt). Alterez, stric: a deprava stomahu. Fig. Pervertesc, corup: a deprava obiceĭurile. verb depravez
| deprava verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) deprava | depravare | depravat | depravând | singular | plural | ||
| depravând | depravați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | depravez | (să) depravez | depravam | depravai | depravasem | |
| a II-a (tu) | depravezi | (să) depravezi | depravai | depravași | depravaseși | ||
| a III-a (el, ea) | depravează | (să) depravai | deprava | depravă | depravase | ||
| plural | I (noi) | depravăm | (să) depravăm | depravam | depravarăm | depravaserăm | |
| a II-a (voi) | depravați | (să) depravați | depravați | depravarăți | depravaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | depravează | (să) depraveze | depravau | depravară | depravaseră | ||