depăna definitie

dépăn, a -á v. tr. (var. din depăr maĭ degrabă de cît d. lat. *depânare, d. pânus, firu țesătoruluĭ; it. dipanare, a depăna; pv. debanar, sp. devanar, pg. dobar.Depăn, depenĭ, deapănă, să depene, ca și legăn, peptăn). Înfășor firu, desfășurat din scul și formez un ghem saŭ o păpușă. Fig. Fam. A depăna o poveste, a o înșira, a o spune. A depăna pe cineva, a-l lua din scurt, a-l mustra, a-l judeca. verb tranzitivdepăn

depăná (deápăn, depănát), vb.1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre.Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat). verb tranzitivdepăna

DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; las’pe mine, că ți-l iau eu la depănat ! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna aminti­rile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. I 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră in largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. A. III 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își înde­sau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79. verb tranzitivdepăna

DEPANÁ vb. I. tr. A înlătura, a repara penele la un autovehicul, la o mașină etc. [< fr. dépanner]. verb tranzitivdepana

DEPANÁ vb. tr. a înlătura, a repara o pană la un autovehicul, la o mașină. (< fr. dépanner) verb tranzitivdepana

depaná (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depaneáză verb tranzitivdepana

!depăná (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. dépăn, 2 sg. dépeni, 3 deápănă; conj. prez. 1 sg. să dépăn, 2 sg. să dépeni, 3 dépene verb tranzitivdepăna

depănà v. 1. a înfășură firul pe ghem sau pe mosor: țăranca dapănă tortul; 2. fig. a desfășura: dapănă firul povestei CR. [Lat. *DEPANARE (din PANUS, fir de urzeală depănat)]. verb tranzitivdepănà

DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. verb tranzitivdepana

DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner. verb tranzitivdepana

DEPĂNÁ, dépăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deápăn]Lat. *depanare. verb tranzitivdepăna

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidepăna

depăna   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)depăna depănare depănat depănând singular plural
depănând depănați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deapăn (să)deapăn depănam depănai depănasem
a II-a (tu) depeni (să)depeni depănai depănași depănaseși
a III-a (el, ea) deapănă (să)depănai depăna depănă depănase
plural I (noi) depănăm (să)depănăm depănam depănarăm depănaserăm
a II-a (voi) depănați (să)depănați depănați depănarăți depănaserăți
a III-a (ei, ele) deapănă (să)depene depănau depăna depănaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z