denumire definitie
- Vezi aici mai multe sinonimedenumire
- Vezi aici mai multe rimedenumire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cude
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuden
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
DENUMÍRE s.f. Faptul de a denumi; denominație. ♦ Nume; cuvânt cu care numim ceva. [< denumi]. substantiv feminindenumire
DENUMÍRE s. f. faptul de a denumi; denominație. ◊ nume dat unei ființe, unui lucru sau fenomen; cuvânt care denumește ceva. (< denumi) substantiv feminindenumire
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíri substantiv feminindenumire
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi. substantiv feminindenumire
DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi. 1. Numire. 2. Nume dat (unei ființe sau unui lucru); cuvînt, vorbă cu care numim ceva. Denumirea romînească de « graure », dată unei alte păsări, pe care tot Marțial o pune în opozițiune cu « turdı » (= sturz). ODOBESCU, S. III 29. substantiv feminindenumire
DENUMÍ vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer]. verb tranzitivdenumi
DENUMÍ vb. tr. a numi. (după fr. dénommer) verb tranzitivdenumi
denumì v. a desemna cu un nume. verb tranzitivdenumì
denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 să denumeáscă verb tranzitivdenumi
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume). verb tranzitivdenumi
DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486. verb tranzitivdenumi
*denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi. verb tranzitivdenumesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidenumire
| denumire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | denumire | denumirea |
| plural | denumiri | denumirile | |
| genitiv-dativ | singular | denumiri | denumirii |
| plural | denumiri | denumirilor | |