DEMNITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Post, funcție, situație sau grad mare în stat, într-o mare organizație etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn]. substantiv feminindemnitate
DEMNITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreție. 2. înaltă funcție de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité) substantiv feminindemnitate
*demnitáte f. (lat. dignitas, -átis, după rom. demn). Calitatea de a fi demn. Nobleță, gravitate în purtare: demnitate de caracter. Funcțiune înaltă. – Rar și dignitate. substantiv feminindemnitate
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți substantiv feminindemnitate
demnitate f. 1. mărire, nobleță: demnitate de caracter; 2. funcțiune înaltă într’un Stat: demnitate regală. substantiv feminindemnitate
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn). substantiv feminindemnitate
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); prestigiu, autoritate morală. E la mijloc însă altceva, peste care d-ta ai trecut cu demnitate. GALACTION, O. I 658. Ioana îl privește surprinsă, aproape indignată, dar rămîne în tonul ei obicinuit, de demnitate rece. CAMIL PETRESCU, T. I 98. El descoperi fiecărui individ legea libertății, a demnității. BĂLCESCU, O. II 9. ♦ Gravitate, măreție. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. 2. (Azi rar) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. substantiv feminindemnitate
demnitate substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | demnitate | demnitatea |
plural | demnități | demnitățile | |
genitiv-dativ | singular | demnități | demnității |
plural | demnități | demnităților |