demers definitie

DEMÉRS s.n. Mijlocire, intervenție (pe lângă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. [După fr. démarche]. substantiv neutrudemers

demérs (demérsuri), s. n. – Gestiune, diligență. Din fr. démarche, adaptat la mers. Sensul de „pas, mers, umblet”, propriu fr., este rar; cf. totuși demersu-i grațios (V. A. Urechiă). substantiv neutrudemers

DEMÉRS s. n. 1. intervenție (pe lângă cineva) în vederea obținerii unui anumit rezultat. 2. manieră de a conduce un raționament, de a progresa către un scop; metodă. (după fr. démarche) substantiv neutrudemers

*demérs n., pl. urĭ (d. fr. démarche, d. marche, mers. V. marș). Tratativă, tentativă: a face demersurile necesare pentru o afacere. substantiv neutrudemers

demérs s. n., pl. demérsuri substantiv neutrudemers

demers n. 1. fig. mod de a lucra; 2. pl. ceea ce se face pentru reușita unui lucru. [Modelat după fr. démarche]. substantiv neutrudemers

DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lângă cineva) în susținerea unei cauze; intervenție în scopul obținerii unui anumit rezultat. – De⁴ + mers (după fr. démarche). substantiv neutrudemers

DEMÉRS, demersuri, s. n. Acțiune întreprinsă (pe lîngă cineva) pentru obținerea unui rezultat favorabil; intervenție. Numai dacă mă iubește e explicabil demersul ei. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Se va duce la Baloleanu să se intereseze dacă a făcut vreun demers. REBREANU, R. I 53. substantiv neutrudemers