dement definitie

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens]. adjectivdement

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens) adjectivdement

*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -é'ntis, d. mens, minte). Nebun, alienat. adjectivdement

demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte adjectivdement

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis. adjectivdement

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj. Care și-a pierdut mintea, alienat, nebun. Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310. adjectivdement