delira definitie

DELIRÁ vb. I. intr. A fi într-o stare de delir; a aiura. [< fr. délirer, it., lat. delirare]. verbdelira

DELIRÁ vb. intr. a fi într-o stare de delir; a aiura. (< fr. délirer, lat. delirare) verbdelira

delirá (a ~) vb., ind. prez. 3 delireáză verbdelira

delirà v. a avea delir, a aiuri. verbdelirà

DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A fi în stare de delir; a aiura. – Din fr. délirer, lat. delirare. verbdelira

DELIRÁ, delirez, vb. I. Intranz. A aiura. A fost o întîmplare norocoasă... că în noaptea cînd a început să delireze l-am auzit. C. PETRESCU, C. V. 205. verbdelira

*deliréz v. intr. (lat. deliro, -áre, a ĭeși din brazdă, fig. a aĭura, d. lîra, brazdă). Aĭurez, îs în delir. V. bîiguĭ și greș. verbdelirez

delí (-lésc, -ít), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ. verb tranzitivdeli

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluidelira

delira verb		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a)delira	delirare	delirat	delirând	singular	plural
		(a)delira	delirare	delirat	delirând	delirând	delirați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	delirez	(să)delirez	deliram	delirai	delirasem
	a II-a (tu)	delirezi	(să)delirezi	delirai	delirași	deliraseși
	a III-a (el, ea)	delirează	(să)delirai	delira	deliră	delirase
plural	I (noi)	delirăm	(să)delirăm	deliram	delirarăm	deliraserăm
	a II-a (voi)	delirați	(să)delirați	delirați	delirarăți	deliraserăți
	a III-a (ei, ele)	delirează	(să)delireze	delirau	delirară	deliraseră

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z