delict definitie

credit rapid online ifn

delíct (delícte), s. n. – Infracțiune. Lat. delictum (sec. XIX). – Der. delictuos, adj., din fr. délicteux. substantiv neutrudelict

DELÍCT s. n. încălcare ușoară a legii penale, sancționată cu închisoare corecțională sau amendă. (< lat. delictum, fr. délict) substantiv neutrudelict

credit rapid online ifn

*delíct n., pl. e (lat. de-lictum. V. delincŭent). Călcare de lege maĭ mică de cît crima, dar tot gravă. Corpu delictuluĭ, obĭectu cu care s’a comis delictu (de ex., o armă, o scrisoare, niște otravă). A prinde în flagrant delict, a prinde asupra faptuluĭ, chear cînd se comitea delictu (a zăpsi). substantiv neutrudelict

delíct s. n., pl. delícte substantiv neutrudelict

delict m. 1. călcare de lege; corpul delictului, ceea ce servă materialicește a-l dovedi; 2. fapt pedepsit de tribunalul corecțional; flagrant delict, constatat asupra faptului. substantiv neutrudelict

DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit. substantiv neutrudelict

DELÍCT, delicte, s. n. Fapt nepermis de lege; infrac­țiune (sancționată cu o pedeapsă corecțională). V. infracțiune, culpă.Flagrant delict v. fla­grant. Corp delict v. corp. substantiv neutrudelict

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidelict

delict  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular delict delictul
plural delicte delictele
genitiv-dativ singular delict delictului
plural delicte delictelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z