deliciu definitie

DELÍCIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron. -ciu. / cf. fr. délice, lat. delicium]. substantiv neutru deliciu

delíciu (delícii), s. n. – Plăcere, desfătare. Lat. delicium (sec. XIX). – Der. delicios, adj., din fr. délicieux. substantiv neutru deliciu

DELÍCIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat. delicium, fr. délice) substantiv neutru deliciu

*delíciŭ n. (lat. delicium. V. delectez). Plăcere, voluptate, fericire: deliciile călătoriilor, acest copil face deliciile mameĭ sale, ce deliciŭ a ști cauzele lucrurilor! substantiv neutru deliciŭ

delíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-) substantiv neutru deliciu

deliciu n. plăcere extremă, desfătare. substantiv neutru deliciu

DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice. substantiv neutru deliciu

DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare. V. desfătare, încîntare. Alții... gustă cu de­liciu atît cît le poate dărui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292. Sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. M. I. CARAGIALE, C. 17. închipuiți că n-aș vrea să viu la Iași... să gust deliciile unui triumf de cabotin ? CARAGIALE, O. VII 428. ◊ Fig. (Familiar) Se admiră in oglindă și o sărută cu veselie. – Ești un deliciu. CAMIL PE­TRESCU, T. I 452. substantiv neutru deliciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului deliciu

deliciu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deliciu deliciul
plural delicii deliciile
genitiv-dativ singular deliciu deliciului
plural delicii deliciilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z