delicat definitie

DELICÁT, -Ă adj. 1. Gingaș, fin, grațios. ♦ De bună calitate, bun la gust. ♦ Slăbuț, plăpând. ♦ (Despre culori) Discret, pal, estompat. 2. Fin, ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (Despre situații) În care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; greu de rezolvat. [< fr. délicat, it. delicato, lat. delicatus]. adjectivdelicat

delicát (delicátă), adj. – Fin, gingaș. – Mr. dilicat. Fr. délicat. – Der. delicatesă, s. f., din germ. Delikatesse, admite și un pl. colectiv delicatesuri; delicatețe, s. f.; nedelicat, adj.; nedelicatețe, s. f. Cuvîntul mr. provine din it. adjectivdelicat

DELICÁT, -Ă adj. 1. (despre aspectul unor ființe sau lucruri) gingaș, fin, grațios. ◊ slăbuț, plăpând. ◊ (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust. ◊ (despre culori) discret, pal, estompat. 2. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (despre situații) în care trebuie acționat cu prudență, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat. (< fr. délicat, lat. delicatus) adjectivdelicat

delicát adj. m., pl. delicáți; f. delicátă, pl. delicáte adjectivdelicat

*delicát, -ă adj. (lat. delicatus, fr. délicat). Plăcut, distins la gust: carne delicată. Elegant, îngrijit și minuțios: operă delicată. Spus cu inteligență și fineță: laudă delicată. Amabil: om delicat. Care judecă cu fineță: gust delicat. Dificil, care te încurcă: situațiune delicată. Scrupulos: conștiință delicată. Conform buneĭ cuviințe (probitățiĭ): procedură delicată. Slab, fraged: membre delicate. Subst. Persoană dificilă: a face de delicatu. Adv. Cu delicateță. adjectivdelicat

delicat a. 1. fraged și slab: sănătate delicată; 2. plăcut la gust: mâncare delicată; 3. făcut cu îndemânare și ușurință: lucru delicat; 4. greu, periculos: operațiune, situațiune delicată; 5. foarte scrupulos: conștiință delicată; 6. care judecă cu fineță: spirit delicat. adjectivdelicat

DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. Fin, gingaș, subți­rel, grațios; p. ext. de calitate aleasă. Băiatul creștea ca o floare delicată într-o seră. VLAHUȚĂ, O. A. III 20. Picioa­rele... [calului] era atît de delicate, încît păreau că numaidecît or să se frîngă. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ (În opoziție cu robust, viguros) Slăbuț, plâpînd, șubred. V. debil. Căpitanul Floroiu, puțintel, delicat și cu fața blondă. CAMIL PETRESCU, U. N. 10. [Era] de o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. 2. De calitate bună (în ce privește finețea materia­lului și a execuției). Te vedeam pe d-ta, îmbrăcată în mantie de călătorie... cu încălțăminte delicată. GALACTION, O. I 459. (Poetic) Ploaia cade potolit și rar, Țesînd o deli­cată broderie Pe pata albă a unui felinar. CAZIMIR, L. U. 56. ♦ (Despre nuanțe, culori) Discret, atenuat, nu prea pronunțat. Trăsurile feței [erau] de o paloare de­licată, umedă, strălucită. EMINESCU, N. 39. 3. (Despre mîncări, băuturi, parfumuri etc.) Fin. Înălță nasul său fin ca să primească adierile delicate ale florilor și ale mării. SADOVEANU, Z. C. 269. [Grangurul] cu drept cuvînt este socotit în Francia ca una din cele mai delicate îmbucături ornitologice. ODOBESCU, S. III 32. 4. (Despre oameni și despre sufletul, manifestările, calitățile lor; în opoziție cu grosolan) Ales, distins, fin. Are sufletul delicat și inimă bună. IBRĂILEANU, A. 38. Delicatul poet al «Subțiricăi din vecini». GHEREA, ST. CR. III 385. ♦ (În opoziție cu brutal, dur) Plin de atenție, de grijă, lipsit de asprime, de brutalitate; prevenitor. Purtare delicată. ▭ Tu singur ești bun... inteligent și delicat. CAMIL PETRESCU, T. II 20. Mi-a reproșat apoi o mulțime de gesturi nedelicate. id. U. N. 211. ◊ (Adverbial) Îmi pare bine de cunoștință, a răspuns plotonierul-major... înapoindu-i delicat hîrtiile. SADOVEANU, P. M. 250. Vru totuși să-i spuie ceva ca să-l concedieze delicat. REBREANU, R. I 90. 5. (Despre chestiuni, probleme, situații) Care cere mare luare-aminte, băgare de seamă, prudență, rezervă; greu de rezolvat, anevoios, gingaș. V. penibil. L-ai pus intr-o situație foarte delicată. CAMIL PETRESCU, T. I 36. Pricina e delicată. ALEXANDRESCU, P. 97. adjectivdelicat

DELICÁT, -Ă, delicați, -te, adj. 1. (Despre aspectul unor ființe sau lucruri) Fin, gingaș, grațios; p. ext. fragil; (despre ființe) plăpând, șubred, slăbuț. ♦ (Despre culori) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. (Despre lucruri) De bun-gust, delicat, fin. ♦ (Despre mâncăruri, băuturi, parfumuri) Care este de calitate, de mare rafinament, ales. 3. (Despre oameni și despre manifestările lor; adesea adverbial) Plin de atenție, de grijă; lipsit de asprime, de brutalitate. 4. (Despre probleme, situații etc.) Care cere mare băgare de seamă, prudență, rezervă în rezolvare. – Din fr. délicat, lat. delicatus. adjectivdelicat